Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în județul Suceava. Două persoane au murit, una este fratele unui fost ministru PNL

avion
ISU Suceava

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, duminică seara, în zona Hurjuieni, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Acesta a spus că, din primele informaţii, ar fi două victime decedate.

La fața locului au fost trimise autospeciale de stingere şi două ambulanţe.

Potrivit ISU Suceava, avionul a căzut în zona localităţii Hurjuieni, iar cele două persoane aflate în aeronavă au murit pe loc, arată News.

Citește și
avion letonia
Un avion s-a prăbușit în Letonia. A fost urmărit de o aeronavă NATO

Una dintre victime este fratele fostului ministru Cristian Adomniței

La impactul cu solul, avionul nu a luat foc, precizează oficialii instituţiei.

"Din păcate, informaţia iniţială se confirmă, sunt două victime decedate de sex masculin. Colegii mei ajunşi la faţa locului nu au găsit probleme deosebite în sensul ca avionul să fie în flăcări. S-a asigurat perimetrul, iar ancheta a fost preluată de organele abilitate", a spus Alin Găleată, ajuns în comuna Gălăneşti.

Din primele informaţii, victimele accidentului sunt instructorul de zbor Marcel Ilieșe, din municipiul Bucureşti, şi afaceristul sucevean Bogdan Constantin Adomniţei.

Bogdan Constantin Adomniței este fratele fostului ministru liberal al Educației, Cristian Adomniței.

Conform informațiilor Știrilor PRO TV, Adomniței era și proprietarul avionului, pe care îl cumpărase cu circa 10 zile în urmă și făcea în prezent cursuri de pilotaj.

Marcel Ilieșe avea 58 de ani și este fost pilot militar, considerat unul dintre cei mai buni piloți și instructori de zbor din România.

Arhitectul Bogdan Adomniței, fratele fostului ministru și deputat liberal Cristian Adomniței, avea 42 de ani. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Un avion s-a prăbușit în apă, în SUA. Un pasager a fost găsit mort, alți nouă sunt căutați
Un avion s-a prăbușit în apă, în SUA. Un pasager a fost găsit mort, alți nouă sunt căutați

Un pasager a fost găsit decedat, iar alți nouă, inclusiv un copil, sunt căutați de autorități după ce un avion s-a prăbușit în Statele Unite.

Un avion s-a prăbușit în Letonia. A fost urmărit de o aeronavă NATO
Un avion s-a prăbușit în Letonia. A fost urmărit de o aeronavă NATO

Un avion privat Cessna s-a prăbușit pe coasta Letoniei, în Marea Baltică, duminică seară, au transmis serviciile de salvare din Suedia.

Încă un accident aviatic în România. Un avion ușor s-a prăbușit în lacul Colibița. Pilotul a murit | FOTO
Încă un accident aviatic în România. Un avion ușor s-a prăbușit în lacul Colibița. Pilotul a murit | FOTO

Un avion ușor s-a prăbușit, duminică dimineață, în lacul Colibița, județul Bistrița-Năsăud.

VIDEO Momentul în care un avion se prăbușește pe o autostradă din California
VIDEO Momentul în care un avion se prăbușește pe o autostradă din California

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, marți, pe Autostrada 91 din California. Pilotul și singurul pasager au scăpat teferi, potrivit autorităților.

Un avion s-a răsturnat și a luat foc după aterizarea pe un aeroport. VIDEO
Un avion s-a răsturnat și a luat foc după aterizarea pe un aeroport. VIDEO

Un avion de pasageri s-a prăbușit și s-a răsturnat la aterizarea pe aeroportul din capitala Somaliei, Mogadiscio.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.