Un bărbat a tras cu o armă într-o agenţie de pariuri de lângă București și apoi a fugit. Cum a fost prins

politie masina romania
StirilePROTV

Un bărbat de 41 de ani este cercetat sub control judiciar de poliţiştii din Ilfov după ce a tras cu un pistol cu gaze într-o agenţie de pariuri din comuna Chiajna. El a fost găsit în urma unor percheziţii făcute la adresa unde se ascundea.

 

Poliţia Judeţeană Ilfov a anunţat că, vineri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au făcut două percheziţii domiciliare, la două adrese, în cadrul unui dosar penal având ca obiect, în principal, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, conform News.ro.

Ancheta a început după ce, în 3 ianuarie, poliţiştii au fost sesizaţi, printr-un apel 112, că un bărbat a intrat într-o agenţie de pariuri sportive din comuna Chiajna şi a tras 5 focuri de armă. Poliţiştii de la arme şi ai Poliţiei Oraşului Chitila l-au identificat pe suspect, un bărbat în vârstă de 41 de ani.

El a fost găsit la una dintre cele două adrese la care au avut loc percheziţii, unde se ascundea, fiind găsită şi arma - neletală, cu gaze, supusă autorizării, precum şi 80 de cartuşe nepercutate, calibrul 9 mm.

În urma probatoriului istrat, procurorul de caz din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus măsura controlului judiciar în cazul bărbatului.

Citește și
loto
Extrageri LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Report la Joker de peste 4,19 milioane de euro

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, deţinerea fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi respectiv uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Extrageri LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Report la Joker de peste 4,19 milioane de euro
Extrageri LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Report la Joker de peste 4,19 milioane de euro

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc sunt programate duminică, după ce la tragerile de joi s-au acordat peste 17.000 de câştiguri în valoare totală de peste 1,16 milioane de lei, a anunţat Loteria Română.

Tragedie în Constanţa. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui hotel din Olimp
Tragedie în Constanţa. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui hotel din Olimp

Un bărbat de 58 de ani a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul al zecelea al unui hotel din staţiunea Olimp. El a fost găsit inconştient şi i s-au făcut manevre de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultat.

Tradiții de Rusalii și semnificația sărbătorii. Ce înseamnă Pogorârea Sf. Duh și ce rugăciune se rostește astăzi
Tradiții de Rusalii și semnificația sărbătorii. Ce înseamnă Pogorârea Sf. Duh și ce rugăciune se rostește astăzi

Sărbătoarea de Rusalii sau Cincizecimea ori Pogorârea Sfântului Duh, așa cum mai este numită, are loc la 50 de zile după Paște și marchează întemeierea Bisericii Creștine.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.