Un bebeluș de doar o zi, transferat de urgență de la Timişoara la Bucureşti cu un avion SMURD. Afecțiunea de care suferă

bebelus transferat smurd
Foto: Inspectoratul General al Aviaţiei

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion SMURD.

 

„În urmă cu doar câteva minute, echipajul avionului SMURD nr. 1123 a încheiat cu succes o misiune de salvare, ce a constat în transferul unui bebeluş, în vârstă de doar o zi, aflat în stare critică, de la Timişoara la Bucureşti”, a transmis, marţi seară, Inspectoratul General al Aviaţiei.

 Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgenţă, la Bucureşti, a precizat sursa citată.

„Având în vedere starea bebeluşului, a fost solicitat avionul SMURD, care a preluat nou-născutul de la Timişoara şi l-a transferat, în mai puţin de 40 de minute, la Bucureşti, unde a fost predat în grija medicilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Marie Skłodowska Curie»”, a mai precizat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Panică pe o șosea din Vrancea. O autocisternă încărcată cu etanol s-a răsturnat pe E85 | FOTO
Panică pe o șosea din Vrancea. O autocisternă încărcată cu etanol s-a răsturnat pe E85 | FOTO

Este mobilizare de forte pe E85, după ce o autocisternă încărcată cu etanol s-a răsturnat pe raza orașului Mărășești. La fața locului intervin patru echipaje din cadrul ISU Vrancea.  

Ce se întâmplă cu dosarul controlului ISU la Ferma Dacilor, înainte de tragedie. Pompierii ar fi primit o masă de protocol
Ce se întâmplă cu dosarul controlului ISU la Ferma Dacilor, înainte de tragedie. Pompierii ar fi primit o masă de protocol

Tribunalul Militar va decide asupra cererii DNA de redeschidere a urmăririi penale cu privire la modul în care ISU Prahova a făcut controale la Ferma Dacilor, înainte ca incendiul izbucnit aici să omoare opt persoane și să rănească alte două.

Exercițiu de amploare în Bistrița-Năsăud. Zeci de salvatori români și străini au simulat stingerea unui incendiu de pădure
Exercițiu de amploare în Bistrița-Năsăud. Zeci de salvatori români și străini au simulat stingerea unui incendiu de pădure

Exercițiu de amploare în Bistrița-Năsăud, unde mai bine de 50 de salvatori au simulat stingerea unui incendiu de pădure de 20 de hectare. Printre ei s-au numărat lucrători de la ocoale silvice, pompieri ISU din 3 județe, dar și pompieri voluntari.

ISU montează, gratuit, detectoare de fum în casele unor familii din toată țara. Care sunt categoriile de persoane vizate
ISU montează, gratuit, detectoare de fum în casele unor familii din toată țara. Care sunt categoriile de persoane vizate

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență montează în aceste zile, gratuit, în casele unor oameni fără posibilități, detectoare de fum menite să-i alerteze în caz de incendiu.  

Incendiu violent în sectorul 1 din Bucureşti. 16 autospeciale de stingere intervin
Incendiu violent în sectorul 1 din Bucureşti. 16 autospeciale de stingere intervin

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu produs la un spaţiu de depozitare de pe strada Jimbolia, sector 1, Bucureşti, a anunţat ISU Bucureşti - Ilfov.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.