Un bebeluș de 23 de zile a ajuns la spital cu fracturi și hemoragie la cap, în Suceava. Explicația dată de părinți

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă la Suceava, după ce un bebeluș de numai trei săptămâni a ajuns la spital rănit la cap și la nivelul feței. Cum suspiciunile medicilor au fost de posibilă agresiune, a fost anunțată poliția care a deschis un dosar penal.

Fetița de numai 23 de zile a ajuns la Spitalul Județean din Suceava cu fractură de umăr, posibilă fractură de mandibulă, și mai grav hemoragie la nivelul capului. Bebelușul a fost adus la spital de părinții săi din comuna Crucea.

Cum au văzut semnele, doctorii au sesizat poliția cu suspiciune de posibilă agresiune. Agenții au deschis un dosar penal de rele tratamente aplicată minorului și au sesizat și Protecția Copilului.

La declarații, cei doi adulți le-au spus agenților că nu au lovit micuța, ci că, fiind la primul copil și neavând experință, când ar fi îmbracat-o cu o bluză, ar fi tras-o prea tare de mânuță.

De aici și traumatismul de la umăr. Părinții nu au putut justifica însă și celelalte răni, susțin surse din anchetă. Nu este exclus, spun aceleași surse, ca fetița să fi căzut din pat, nu neapărat să fi fost lovită. Copilul este acum internat în stare stabilă la Iași, unde a fost transferat pentru mai multe investigații.

Citește și
bebelus avion
Două femei au încuiat în toaleta unui avion un bebeluș pentru că plângea. Apoi s-au lăudat pe TikTok că l-au ”educat”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Încă un bebeluș regal. Prinţul Carl Philip şi Prinţesa Sofia a Suediei vor deveni părinţi pentru a patra oară
Încă un bebeluș regal. Prinţul Carl Philip şi Prinţesa Sofia a Suediei vor deveni părinţi pentru a patra oară

Prinţesa Sofia a Suediei şi soţul ei, prinţul Carl Philip, aşteaptă venirea pe lume a celui de-al patrulea copil al lor, a anunţat luni familia regală suedeză, informează DPA.

Două femei au încuiat în toaleta unui avion un bebeluș pentru că plângea. Apoi s-au lăudat pe TikTok că l-au ”educat”
Două femei au încuiat în toaleta unui avion un bebeluș pentru că plângea. Apoi s-au lăudat pe TikTok că l-au ”educat”

Două pasagere care au încuiat bebelușul unor străini în toaleta avionului pentru că plângea au provocat indignare în China și au declanșat o dezbatere aprinsă cu privire la modul de a gestiona situațiile speciale ale copiilor în spațiile publice.

 

Un bebeluș mort, găsit de polițiștii într-o găleată. A murit asfixiat, din cauza tatălui său. Bărbatul a fost arestat
Un bebeluș mort, găsit de polițiștii într-o găleată. A murit asfixiat, din cauza tatălui său. Bărbatul a fost arestat

Un bărbat din Indiana se confruntă cu mai multe acuzații, inclusiv crimă, după ce fiul său în vârstă de 3 luni a fost dat dispărut și ulterior a fost găsit asfixiat într-o găleată, spune poliția.

Recomandări
Nicușor Dan a început consultările cu partidele. „Sunt nişte locuri de unde putem să tăiem din cheltuielile statului”
Nicușor Dan a început consultările cu partidele. „Sunt nişte locuri de unde putem să tăiem din cheltuielile statului”

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat miercuri reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării.

Specialiștii avertizează că urmează 5 ani cu temperaturi record, valuri de căldură și secetă. Raport îngrijorător al OMM
Specialiștii avertizează că urmează 5 ani cu temperaturi record, valuri de căldură și secetă. Raport îngrijorător al OMM

Un raport al Organizaţiei Meteorologice Mondiale avertizează că există un risc ridicat ca temperatura medie globală în perioada 2025-2029 să depăşească +1,5°C.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.