Un cadru didactic a fost reținut de polițiști, după ce și-ar fi agresat sexual elevele, în Teleorman

cătușe
Getty

Un cadru didactic din Zimnicea a fost reţinut pentru 24 de ore şi i s-a întocmit dosar penal pentru agresiune sexuală asupra unor eleve, a anunțat, joi, IPJ Teleorman.

„În urma apariţiei unor informaţii în mediul online privind faptul că un cadru didactic de la o unitate de învăţământ din oraşul Zimnicea ar fi exercitat unele 'apropieri nefireşti' faţă de anumite eleve cu ocazia cursurilor desfăşurate în incinta unităţii şcolare, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman este abilitat să comunice următoarele: în baza aspectelor semnalate în spaţiul public, la data de 04.11.2022, în urma verificărilor efectuate de poliţişti la unitatea respectivă de învăţământ, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală”, a precizat IPJ Teleorman, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, bărbatul acuzat a fost reţinut joi pentru 24 de ore.

„În prezent a fost pusă în mişcare acţiunea penală iar procurorul de caz a înaintat dosarul penal la instanţa de judecată cu propunerea de arestare preventivă”, a mai informat IPJ Teleorman.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Sprijin financiar de 300 de milioane de lei pentru Salina Praid, aprobat de Guvern: „Un dezastru istoric”
Sprijin financiar de 300 de milioane de lei pentru Salina Praid, aprobat de Guvern: „Un dezastru istoric”

Guvernul a aprobat credite bugetare de 300 de milioane de lei pentru sprijinirea Salrom și a firmelor afectate din subteranul Salinei Praid, a anunțat luni vicepremierul Tanczos Barna, ministrul Finanțelor.

DNSC: Deepfake-urile și fraudele online s-au intensificat după alegerile prezidenţiale. Cum să nu cazi în plasa escrocilor
DNSC: Deepfake-urile și fraudele online s-au intensificat după alegerile prezidenţiale. Cum să nu cazi în plasa escrocilor

O serie de atacuri cibernetice agresive, de tip scam, în care sunt utilizate inclusiv videoclipuri realizate cu deepfake, au fost semnalate pe platformele de socializare, imediat după alegerile prezidenţiale.

MAI: Populaţia din zona de risc potenţial de la Praid a fost evacuată. Salvatorii evaluează situaţia salinei
MAI: Populaţia din zona de risc potenţial de la Praid a fost evacuată. Salvatorii evaluează situaţia salinei

Populaţia din zona de risc potenţial din Praid a fost evacuată şi s-a realizat un sistem de apărare împotriva apei, format din 500 de metri liniari de panouri şi aproximativ 14.000 de saci cu nisip.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova
Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avuta loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.