Un cunoscut interlop a fost arestat după ce timp de o lună a încălcat de 1.700 de ori un ordin de restricție cerut de soție

×
Codul embed a fost copiat

Un cunoscut membru al lumii interlope din Oradea, abia eliberat din penitenciar, a fost arestat din nou, după ce a încălcat ordinul de restricţie cerut de soţia lui. I-a trimis nu mai puţin de 1.700 de mesaje, în decurs de o lună.

Femeia de 32 de ani a cerut instanţei ca soţul ei să nu o mai eze în niciun fel, după ce bărbatul a bătut-o crunt, atât pe ea cât şi pe un alt membru al familiei.

La două zile după agresiune, instanţa a aprobat ordinul de restricţie, care este valabil un an de zile şi a intrat în vigoare pe 25 iulie.

Din acea zi însă, timp de o lună, individul i-a trimis femeii 1.700 de mesaje, adică peste 50 de mesaje pe zi. A folosit şi telefonul, dar şi aplicaţiile de socializare până când, disperată, femeia a cerut ajutorul poliţiei.

Bărbatul este acum arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de restricţie în formă continuată.

Citește și
fugit radauti
Un bărbat aflat în arest la domiciliu a evadat înainte să fie condamnat la patru ani de închisoare. Este dat în urmărire

Individul a mai fost închis pentru tâlhărie, distrugere, consum de droguri şi infracţiuni rutiere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Înmormântarea extravagantă a unui temut interlop. A fost îngropat în sicriu de aur, lângă imagini cu cocaină. FOTO
Înmormântarea extravagantă a unui temut interlop. A fost îngropat în sicriu de aur, lângă imagini cu cocaină. FOTO

Un interlop irlandez a avut parte de o înmormântare extravagantă, după ce a decedat într-un accident rutier. A fost îngropat într-un sicriu de aur, alături imagini cu cocaină și arme.

Un bărbat aflat în arest la domiciliu a evadat înainte să fie condamnat la patru ani de închisoare. Este dat în urmărire
Un bărbat aflat în arest la domiciliu a evadat înainte să fie condamnat la patru ani de închisoare. Este dat în urmărire

Un interlop aflat în arest la domiciliu a evadat, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare. E dat în urmărire  

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu la scurt timp după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare, a transmis, sâmbătă, IPJ Suceava.

A murit șeful clanului Corduneanu. A fost sportiv la Steaua și Dinamo înainte să ajungă unul dintre cei mai temuți interlopi
A murit șeful clanului Corduneanu. A fost sportiv la Steaua și Dinamo înainte să ajungă unul dintre cei mai temuți interlopi

Costel Corduneanu, șeful clanului interlop Corduneanu, a murit luni la un spital din Târgu Mureș. Fost sportiv la Steaua și Dinamo, Corduneanu era internat după o intervenție chirurgicală pe cord.  

Un temut interlop român tocmai a fost eliberat din închisoare. Pentru ce fusese condamnat la peste 20 de ani după gratii
Un temut interlop român tocmai a fost eliberat din închisoare. Pentru ce fusese condamnat la peste 20 de ani după gratii

Tribunalul Mehedinţi a dispus, marţi, eliberarea condiţionată a şefului clanului Neguş, Markovics Sándor, alias Sanyi Neguş.

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.