Un elev din Giurgiu a fost eliminat luni de la prima probă a examenului de bacalaureat. Care este motivul

Un elev a fost eliminat luni de la prima probă a examenului de bacalaureat, pentru introducerea în sala de examen a dispozitivelor interzise, iar alţi 13 elevi au absentat.
„Conform datelor în şi transmise de unităţile şcolare cu nivel liceal din judeţul Giurgiu, 1126 de candidaţi, respectiv 200 din serii anterioare, 926 din seria curentă s-au înscris pentru a susţine probele examenului de bacalaureat din acest an, integral sau parţial, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, în 6 centre de examen organizate în judeţul Giurgiu.
Probele scrise la prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat au început luni, 1 iulie 2024, la disciplina de examen limba şi literatura română unde sunt înscrişi 1010 candidaţi. Dintre aceştia un candidat a fost eliminat pentru introducerea în sala de examen a dispozitivelor interzise, iar 13 au absentat. Alţi trei elevi au susţinut examenul în condiţii speciale pentru egalizarea de şanse”, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ISJ Giurgiu, Georgeta Stănescu.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Proba obligatorie a profilului, la care sunt înscrişi 1029 de candidaţi, este programată marţi, 2 iulie, fiind urmată joi, 4 iulie, de proba la alegere a profilului şi specializării.
Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 8 iulie 2024, până la ora 12:00. Pentru depunerea contestaţiilor a fost alocat intervalul orar 12:00 - 18:00 în aceeaşi zi.
Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 12 iulie.