Un tânăr din Alba a furat mașina de la muncă și s-a răsturnat cu ea. Era băut și nu avea permis de conducere

alcool volan
Shutterstock

Un tânăr din Zlatna s-a răsturnat joi de pe un pod pe malul râului Ampoi cu o autoutilitară pe care a luat-o de la locul de muncă şi pe care a condus-o pe drumurile publice din oraş până în locul în care a avut loc accidentul.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, joi, în jurul orei 5.00, un tânăr de 18 ani, din Zlatna, în timp ce conducea o autoutilitară pe podul care face legătura între strada Gării şi şoseaua ocolitoare a oraşului Zlatna, a pierdut controlul asupra acesteia şi s-a răsturnat pe malul râului Ampoi.

"Accidentul s-a soldat cu pagube materiale, iar în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul ar fi sustras autoutilitara din curtea societăţii comerciale al cărui angajat este şi, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi condus-o pe drumurile publice din Zlatna până în locul în care a avut loc accidentul", se arată în comunicat.

În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, precizează IPJ Alba.

Citește și
bani falsi
Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru că au plasat în mai multe localităţi bancnote false de 50 de euro
Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste. Ce trebuie să facă până pe 25 mai
Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste. Ce trebuie să facă până pe 25 mai

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF.

Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru că au plasat în mai multe localităţi bancnote false de 50 de euro
Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru că au plasat în mai multe localităţi bancnote false de 50 de euro

Doi bărbaţi din Sibiu şi Iaşi sunt cercetaţi pentru punerea în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune după ce au plasat în mai multe localităţi bancnote false de 50 de euro.  

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.