Un tânăr și-a găsit sfârșitul în brațele medicilor din Târgoviște. Consumase o combinație fatală de droguri

×
Codul embed a fost copiat

Imagini dramatice la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgoviște, unde un tânăr de 35 de ani a fost dus în comă și a murit în brațele medicilor.

Analizele au arătat că pacientul consumase o combinație fatală de droguri. Cu o zi înainte, participase la un botez unde, presupun anchetatorii, ar fi luat substanțele interzise.

Un apropiat al tânărului a chemat ambulanța, când a văzut că acesta se simte rău și nu mai reacționează.

Emanuela Ștefan, asistent medical la SAJ Dâmbovița:Ni s-a spus că era şi consumator de droguri. Venise de la un botez. Era inconştient, nu reacţiona la niciun fel de stimuli. I-am acordat primul ajutor medical de urgenţă.

Echipajul de la ambulanţă l-a transportat pe bărbat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Târgovişte. Zeci de minute au încercat medicii să îl salveze, însă, în cele din urmă, s-au văzut nevoiţi să îi declare decesul

Citește și
masina de politie
Descoperirea uluitoare făcută de un cluplu din Cluj care și-a închiriat apartamentul unui bărbat. Ce au găsit în casă

Elena Firoiu, purtător de cuvât SJU Târgovişte:Pacientul a fost adus la UPU în stare de comă profundă. S-a efectuat resuscitare, din păcate fără rezultat, iar testele au ieşit pozitive. Benzodiazepină şi cocaină.

Specialiştii spun că ambele substanţe sunt extrem de periculoase luate și separat, însă combinaţia lor este și mai rea, fiind, de multe ori, fatală.

Comisar şef de poliţie Nicoleta Bobe, coordonatorul Centrului Antidrog Dâmboviţa: Cocaina este o substanţă care stimulează activitatea sistemului nervos central. Despre benzodiazepină pot să vă spun că face parte din categoria tranchilizantelor. Combinarea acestor două categorii de substanţe este devastatoare pentru consumator.

Bărbatul era divorţat, însă, spun apropiații, îşi găsise recent fericirea, alături de o altă femeie. Părea că lucrurile în viaţa lor mergeau pe un drum bun şi îşi făceau planuri de viitor.

Rudele, prietenii şi apropiaţii tânărului sunt în stare de şoc după ce au primit cumplita veste. Oamenii povestesc că acesta era extrem de fericit pentru că în numai câteva luni urma să devină tătic, iubita lui este însărcinată în cinci luni.

Trupul fără viaţă al tânărului a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa, unde urmează să se facă autopsia şi să se stabilească exact cauza morţii sale. Cazul este anchetat acum şi de poliţişti.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
VIDEO. Adolescenții-interlopi ai clanului Scumpu s-au filmat cu pistoale și macete. Agresau oamenii la mall fără motiv
VIDEO. Adolescenții-interlopi ai clanului Scumpu s-au filmat cu pistoale și macete. Agresau oamenii la mall fără motiv

Luptătorii din trupele speciale au descins în Ilfov după ce mai mulți adolescenți dintr-un clan interlop s-au afişat pe internet cu pistoale, cuţite şi droguri pentru a își intimida potențialii rivali.

Descoperirea uluitoare făcută de un cluplu din Cluj care și-a închiriat apartamentul unui bărbat. Ce au găsit în casă
Descoperirea uluitoare făcută de un cluplu din Cluj care și-a închiriat apartamentul unui bărbat. Ce au găsit în casă

Aveți grijă cui îi închiriați o locuință! Fără să își dea seama, un cuplu din județul Cluj și-a închiriat apartamentul unui traficant de droguri care a mai fost condamnat și în trecut.

Cartelul lui Otoniel, cel mai important traficant de droguri, atacă populaţia după extrădarea liderului său în SUA
Cartelul lui Otoniel, cel mai important traficant de droguri, atacă populaţia după extrădarea liderului său în SUA

Membri ai cartelului condus de Otoniel, cel mai important traficant de droguri din Columbia, extrădat în SUA, au lansat ca represalii o operaţiune care urmăreşte asasinarea de poliţişti şi militari, dar şi intimidarea populaţiei din nordul ţării.

500 kg de cocaină au ajuns, din greșeală, la o fabrică de capsule de cafea
500 kg de cocaină au ajuns, din greșeală, la o fabrică de capsule de cafea

Poliția elvețiană a confiscat 500 kg de cocaină dintr-un transport de cafea care a fost trimis la o fabrică de capsule de cafea.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.