Un TIR în care se aflau sute de oi s-a răsturnat într-o localitate din Alba: „Jumătate au murit și jumătate au fost salvate”

×
Codul embed a fost copiat

Un TIR în care se aflau patru sute de oi s-a răsturnat într-o localitate din Alba.

Mastodontul s-a oprit în gardul unei școli, iar șoferul a rămas captiv între fiare. Pompierii l-au recuperat și a fost dus la spital.

În urma impactului puternic, mai bine de 150 dintre animalele transportate au murit.

Șoferul în vârstă de 45 de ani încărcase TIR-ul cu oi într-o comună aflată la mai puțin de 25 de kilometri de locul accidentului și urma să ajungă la Constanța. La un moment dat însă, pe un carosabil umed, omul a pierdut controlul asupra volanului, iar mastodontul s-a răsturnat.

Ilie Frăţilă, primar Sâncel: „Șoferul a pierdut controlul volanului și TIR-ul s-a răsturnat pe gardul școlii din Sâncel. În jur de 400 de oi au fost în acest TIR, jumătate au murit și jumătate au fost salvate."

Citește și
Camion
VIDEO. O femeie a fost filmată cum împinge un TIR la deal

Localnic: „Maşina era răsturnată. Au început să scoată din oi, le-au triat, care erau moarte deoparte, care nu, încărcate în altă maşină."

Între timp, pompierii și medicii au venit în ajutorul conducătorului auto.

Ovidiu Moldovan, Garda de Intervenţie Blaj: „Intervenția a fost dificilă, deoarece șoferul era prins între cabina și gardul școlii. Persoana a fost recuperată din cabină și transportată la spital."

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Horea Hendrea, şef Secţia de Poliţie 5 Blaj: „În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier."

Animalele care au scăpat cu viaţă au fost duse în localitatea din care fuseseră luate.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
Cum a reușit un șofer să oprească un BMW cu camionul său, după ce șoferița leșinase
Cum a reușit un șofer să oprească un BMW cu camionul său, după ce șoferița leșinase

Un șofer de TIR, în vârstă de 49 de ani, a devenit erou în Germania după ce luni i-a salvat viața unei șoferițe care leșinase la volan, printr-o manevră spectaculoasă.

VIDEO. O femeie a fost filmată cum împinge un TIR la deal
VIDEO. O femeie a fost filmată cum împinge un TIR la deal

O filmare cu o femeie din Scoția ce pare că împinge la deal un TIR ce aparține unui producător de lactate local a devenit virală pe rețelele de socializare.

Un biciclist a fost lovit de un TIR, la intrarea în Târgoviște
Un biciclist a fost lovit de un TIR, la intrarea în Târgoviște

Un accident dur a fost suprins pe cameră de pasagerul unei mașini, la intrarea în Târgoviște.

Accident oribil, în Dâmbovița. Două maşini s-au ciocnit, apoi au ricoşat într-un TIR
Accident oribil, în Dâmbovița. Două maşini s-au ciocnit, apoi au ricoşat într-un TIR

Polițiștii din Dâmbovița anchetează un accident, soldat cu moartea unei femei.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.