Ursul lovit de o mașină în Brașov, salvat de voluntari după 4 ore de agonie

×
Codul embed a fost copiat

Încă un urs a fost rănit în trafic, de o mașină, de această dată pe DN1, la intrarea în Brașov.

 

Accidentul, asemănător celui de joi, din Sibiu, are însă un alt final. Ursul a fost tranchilizat și preluat de o asociație, care îl va îngriji până când se va face bine.

Acest deznodământ fericit este posibil datorită voluntarilor, căci autoritățile nu au implementat un sistem de intervenție în asemenea cazuri. Și nici nu au găsit soluții pentru ca sălbăticiunile să poată traversa în siguranță șoselele, care de multe ori le străbat habitatul.

Speriată şi slăbită din cauza loviturii puternice, ursoaica de doi ani a zăcut pe marginea drumului peste patru ore. Alertaţi de şoferi, la faţa locului au ajuns poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai autorităţilor de mediu şi ii fondului forestier. Cu toţii au aşteptat până când o asociaţie de protecţie a animalelor a trimis acolo un medic veterinar, cu arma pentru tranchilizare.

Citește și
Situație revoltătoare în Sibiu. Un pui de urs, lăsat să moară pe marginea șoselei
Pui de urs, lovit de o mașină și apoi lăsat să se chinuie până a murit

Ursoaica rănită a ajuns în rezervaţia de la Zarneşti şi va fi îngrijită de voluntari.

Cristina Lapis, președinte Asociația Milioane de Prieteni: "Nimeni nu a avut la dispoziţie un medic veterinar şi în afară de aceasta nu a avut curajul să acţioneze pentru că, sigur, a lua un animal din pădure este un caz penal."

Reprezentanţii fondului forestier şi cei ai Gărzii de Mediu spun că nu au intervenit pentru că situaţia era...delicată.

Mircea Paraschiv, comisar șef Garda de Mediu Brașov: "Trebuie dozată foarte bine cantitatea de tranchilizant care se aplică exemplarului, în funcţie de greutate. Tocmai pentru binele exemplarului a durat, ca să nu comitem greşeli, erori.

Potrivit raportărilor oficiale, anul trecut, în România, au fost ucişi accidental 40 de urşi. Iar de la începutul acestui an, numai în apropierea Brașovului alţi 6 au murit, loviţi de tren sau de maşini.

Activiştii de mediu spun că nu avem suficiente pasaje prin care animalele sălbatice să poată traversa şoselele. În urmă cu 6 ani, voluntarii au blocat construirea autostrăzii Lugoj - Deva pentru rezolvarea problemei.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: "Avem patru ecoducte mari în acest moment. Pe Lugoj - Deva avem trei ecoducte şi pe E, Orăştie - Sibiu, avem pe lotul patru un ecoduct."

Un grup internaţional de lucru, finanţat cu fonduri europene, a întocmit un ghid de proiectare a şoselelor şi căilor ferate, astfel încât să fie prietenoase cu natura. Partenerii cehi ne vor pune la dispoziţie o aplicaţie pentru înregistrarea accidentelor în care sunt implicate animale sălbatice.

Un alt proiect propune instalarea unor senzori în apropierea drumurilor, care pot declanşa alarme care sperie animalele, dar îi şi avertizează pe şoferi de prezenţa sălbăticiunilor. Sistemul este deja implementat cu succes în Italia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Pui de urs lovit în plin de o maşină pe DN 1, la Brașov. Reacția oamenilor
Pui de urs lovit în plin de o maşină pe DN 1, la Brașov. Reacția oamenilor

Un urs a fost lovit, vineri dimineaţă, pe DN 1, în judeţul Braşov, animalul fiind grav rănit.

Pui de urs, lovit de o mașină și apoi lăsat să se chinuie până a murit
Pui de urs, lovit de o mașină și apoi lăsat să se chinuie până a murit

Întâmplare revoltătoare la Arpașul de Sus, în judeţul Sibiu, unde un pui de urs rănit, cel mai probabil de o maşină, a agonizat timp de 4 ore.

Un urs rănit a murit după ce a agonizat ore în șir în fața oamenilor nepăsători
Un urs rănit a murit după ce a agonizat ore în șir în fața oamenilor nepăsători

Întâmplare revoltătoare la Arpașul de Sus, în județul Sibiu, unde un urs rănit, probabil într-o capcană, a agonizat ore în șir pe marginea șoselei, în fața șefilor fondului de vânătoare, a reprezentaților direcției sanitar-veterinare și a polițiștilor.

Un urs a pătruns într-o casă și s-a închis pe interior. Cum a fost găsit. VIDEO
Un urs a pătruns într-o casă și s-a închis pe interior. Cum a fost găsit. VIDEO

Un urs negru a fost găsit dormind într-o garderobă după ce s-ar fi închis singur în camera unei locuinţe din Montana, Statele Unite, scrie BBC.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.