USR a depus proiectul care va permite amânarea termenului limită pentru montarea repartitoarelor

repartitoare
StirilePROTV

Parlamentarii USR Silvia Dinică, Cristina Prună şi Cristian Bordei au iniţiat şi depus un proiect de lege pentru amânarea cu un an a termenului limită de montare a repartitoarelor, arată un comunicat de presă al partidului, informează News.ro.

În absenţa modificării propuse de USR, până la 31 decembrie 2021 ar trebui finalizată montarea de repartitoare pentru individualizarea consumului la nivelul fiecărui apartament din blocurile racordate la sisteme centralizate de alimentare cu energie termică. Proiectul USR vine în sprijinul oamenilor care nu au apucat să îşi monteze repartitoarele şi care ar putea să plătească aparatele la suprapreţ.

„Reglementarea, în această formă, şi timpul scurt vor provoca o scumpire a repartitoarelor din cauza cererii sporite brusc. Scumpirea se va resimţi chiar şi în oraşele mai mici, din cauză că importatorii vor creşte preţul indiferent de localitatea către care livrează. Oricărui consumator vulnerabil îi va fi greu să se conformeze până la termenul prevăzut de lege, mai ales că urmează primele facturi cu preţuri mărite la încălzire, apă caldă, energie electrică. Situaţia este una deosebit de urgentă”, a afirmat senatoarea USR Silvia Dinică, iniţiatoare a proiectului, potrivit sursei citate.

Cristina Prună a precizat că este o perioadă imprevizibilă şi trebuie luate măsuri pentru a reduce facturile românilor.

„În această perioadă imprevizibilă trebuie să luăm toate măsurile posibile pentru a reduce facturile românilor, nu să le adăugăm costuri de sute de lei în plus la plată în următoarea lună. Din acest motiv este nevoie ca proiectul USR de amânare cu un an a termenului, respectiv până la data de 31 decembrie 2022, să fie adoptat cât mai repede, pentru a nu pune presiune suplimentară pe românii conectaţi la sistemele centralizate în care şi aşa nu s-a investit de zeci de ani”, a explicat deputata USR Cristina Prună, co-iniţiatoare a proiectului de lege.

Citește și
elev batut cu batul galati
Elev bătut cu bățul de un coleg, într-o școală din Galați. Imaginile au devenit virale

La rândul său, senatorul USR Cristian Bordei a spus că sunt multe locuinţe debranşate de la reţeaua de încălzire centralizată, iar sistemul de distribuţie a agentului termic este vechi şi pierderile sunt mari.

„Nu în ultimul rând, în condominiile mari, în care o parte importantă a locuinţelor a fost debranşată de la reţeaua de încălzire centralizată, iar sistemul de distribuţie a agentului termic este foarte vechi şi pierderile mari, instalarea acestor sisteme de contorizare individuală ar face total ineficientă economic activitatea furnizorului de agent termic în sistem centralizat. De aceea, am introdus exceptarea acestui tip de imobile de la obligaţia instalării acestor sisteme”, a subliniat senatorul USR Cristian Bordei, co-iniţiator al proiectului.

Proiectul USR, care modifică şi completează Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, a fost înregistrat azi în Senatul României, care îl va dezbate în calitate de primă Cameră.

Iniţiativa va reduce impactul financiar pentru consumatori, în contextul dificil de pe piaţa de energie şi, totodată, va oferi consumatorilor timp suficient să intre în legalitate şi să obţină cele mai bune oferte din punctul de vedere al raportului calitate/preţ, conchide sursa menţionată.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Elev bătut cu bățul de un coleg, într-o școală din Galați. Imaginile au devenit virale
Elev bătut cu bățul de un coleg, într-o școală din Galați. Imaginile au devenit virale

Poliția Galați a deschis o anchetă penală după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini șocante cu un elev agresat fizic de un coleg pe holul unei școli din Hanu Conachi.

Fuziunea a două mari bănci din România, pe ultima sută de metri. Ce se întâmplă cu creditele și depozitele clienților
Fuziunea a două mari bănci din România, pe ultima sută de metri. Ce se întâmplă cu creditele și depozitele clienților

Procesul de integrare dintre UniCredit Bank România şi Alpha Bank România ar urma să fie gata până pe 15 august 2025, urmând ca toţi clienţii Alpha Bank România să devină clienţi UniCredit România.

Descoperire neașteptată în bagajele unor olandezi pe autostrada A1. Indivizii au fost arestaţi preventiv | FOTO
Descoperire neașteptată în bagajele unor olandezi pe autostrada A1. Indivizii au fost arestaţi preventiv | FOTO

Doi olandezi aflaţi într-o maşină oprită pe autostrada A1, în judeţul Arad, au fost prinşi că aveau aproximativ şase kilograme de droguri în bagaje, ei fiind arestaţi preventiv.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”
Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”

Evacuări în satele amenințate de șuvoaie. Ploaia care a căzut necontenit marți noapte a alimentat și mai mult debitul râurilor.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”
Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările politice de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a prezentat șefului statului ”situația economică complicată” a României.