Pensii 2023. Românii își mai pot cumpăra ani de vechime în muncă doar până la 31 august. Care sunt condițiile

Casa de pensii

Vechimea în muncă mai poate fi cumpărată doar două săptămâni, termenul limită împlinindu-se la finalul lunii august. Guvernul nu a decis, până în prezent, prelungirea acestui termen.

Data limită până la care românii pot să își completeze anii lipsă de muncă este de 31 august, potrivit Asigurarării retroactive în baza OUG nr. 163/2020.

„În OUG nr.163/2020 aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021 este reglementată posibilitatea asigurării retroactive în baza unui contract de asigurare socială pentru o perioadă de maxim 6 ani calendaristici anteriori lunii încheierii contractului.

Încheierea unui astfel de contract de asigurare socială poate fi solicitată până la data de 31.08.2023. În intervalul de 6 ani, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate” precizează reprezentanții Casei Naționale de Pensii .

Care sunt condițiile pentru plata vechimii

În temeiul acestor acte normative, contractul de asigurare socială poate fi încheiat de orice persoană, indiferent de cetăţenie, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii, arată sursa citată.

Citește și
politie
O femeie a fost înjunghiată pe o stradă din Galaţi. Agresorul ar fi un fost partener

-nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;

-nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale, în perioada pentru care se solicită asigurarea;

-nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

Contractul de asigurare socială se încheie doar în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă și numai pentru perioade anterioare. Perioadele de timp pentru care se poate încheia contract sunt perioadele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare” au precizat reprezentanții instituției.

Venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 3.000 lei, iar cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 750 lei.

Documentele necesare pentru încheierea contractului de asigurare

-actul de identitate al persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, respectiv al mandatarului, în original și copie;

-declaraţia pe propria-răspundere (model);

-procura specială autentificată în condițiile legii şi care trebuie să conţină, în mod expres, datele de identificare ale mandantului şi ale mandatarului, respectiv cel puţin: numele, prenumele, data naşterii, adresa şi CNP.

-Obiectul procurii îl constituie împuternicirea mandatarului de a încheia contractul de asigurare socială prevăzut de OUG nr. 163/2020, în numele persoanei care va beneficia de asigurare şi de a achita contribuţia de asigurări sociale, datorată de persoana asigurată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
O femeie a fost înjunghiată pe o stradă din Galaţi. Agresorul ar fi un fost partener
O femeie a fost înjunghiată pe o stradă din Galaţi. Agresorul ar fi un fost partener

O femeie din Galați a fost înjunghiată, marţi, de un bărbat cu care se pare că a avut o relaţie. Victima a ajuns în stare gravă la spital.

Cod roșu de inundații în România. Județul în care pompierii au intervenit în forță
Cod roșu de inundații în România. Județul în care pompierii au intervenit în forță

Pompierii din Suceava au intervenit, marţi, în mai multe zone pentru a limita efectele inundaţiilor. S-au desfășurat acţiuni la Căminul de bătrâni "Sf. Ioan cel Nou" Suceava, unde apa a intrat în curtea interioară.

Un mare proiect energetic în valoare de peste 200 de milioane de euro se anunță pentru România
Un mare proiect energetic în valoare de peste 200 de milioane de euro se anunță pentru România

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va lansa săptămâna aceasta apelul de proiecte dedicat investițiilor în rețele inteligente de distribuție și transport al energiei electrice.

Recomandări
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor
Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a explicat că execuţia bugetară din primele 4 luni arată că asigurarea surselor de venituri pentru investiții şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.