Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi

Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu Nancy Pelosi
youtube.com

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, marți, în cadrul vizitei pe care o întreprinde în Statele Unite, cu Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA.

 

Potrivit Guvernului, este pentru prima dată, în mai bine de 10 ani, când are loc o întâlnire a unui demnitar român cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA.

”Cu această ocazie, prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat satisfacţia pentru nivelul excelent al dialogului politic bilateral şi dorinţa de aprofundare a acestuia, inclusiv pe componenta parlamentară. Premierul Viorica Dăncilă a transmis invitaţia adresată doamnei Pelosi de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, de a efectua o vizită oficială în România. Ambii înalţi oficiali au exprimat interesul pentru intensificarea elor la nivelul Parlamentului României şi Congresului SUA”, a transmis, marţi seară, Guvernul, printr-un comunicat de presă, informează News.ro.

Citește și
Călin Popescu Tăriceanu
Marocul a anulat vizita oficială a lui Tăriceanu, la câteva zile după declarațiile lui Dăncilă

Potrivit sursei citate, Viorica Dăncilă a reiterat susţinerea pentru ”o relaţie transatlantică robustă, ca premisă esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii comune”.

”De asemenea, a transmis mulţumiri pentru atenţia acordată de legislativul american întăririi în continuare a solidarităţii la nivel NATO şi pentru asigurarea securităţii aliaţilor estici. Înaltul demnitar român a remarcat evoluţia ascendentă a cooperării bilaterale în planul securităţii, inclusiv prin punerea în practică a unui program ambiţios de înzestrare a forţelor armate române, şi creşterea semnificativă în ultimul an a schimburilor comerciale”, se mai arată în document.

Sursa citată a precizat că preşedintele Camerei Reprezentanţilor SUA a mulţumit pentru sprijinul dat de România consolidării relaţiei cu SUA şi a dat asigurări că în legislativul american există un puternic sprijin transpartinic pentru NATO.

Nancy Pelosi a considerat că întărirea relaţiilor la nivelul legislativelor din România şi SUA va avea o contribuţie importantă la consolidarea unei alianţe transatlantice bazată pe valori şi interese comune.

”În cadrul întrevederii, prim-ministrul Viorica Dăncilă a adresat felicitări doamnei Pelosi cu ocazia aniversării zilei de naştere”, a mai transmis Guvernul.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Mesajul Ligii Arabe după ce Dăncilă a anunțat schimbarea ambasadei de la Tel Aviv
Mesajul Ligii Arabe după ce Dăncilă a anunțat schimbarea ambasadei de la Tel Aviv

Ţările care vor să-şi mute ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim "pun în pericol prietenia lor cu lumea arabă".

Marocul a anulat vizita oficială a lui Tăriceanu, la câteva zile după declarațiile lui Dăncilă
Marocul a anulat vizita oficială a lui Tăriceanu, la câteva zile după declarațiile lui Dăncilă

Vizita oficială a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în Regatul Maroc, programată să aibă loc în perioada 27 - 31 martie, a fost amânată la solicitarea părţii marocane, informează un comunicat al Camerei superioare a Parlamentului.

Dăncilă a discutat cu premierul Netanyahu despre o şedinţă a guvernelor român şi israelian
Dăncilă a discutat cu premierul Netanyahu despre o şedinţă a guvernelor român şi israelian

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, luni, o întrevedere la Washington cu premierul Statului Israel, Benjamin Netanyahu.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. Ilie Bolojan: ”Este posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite”
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. Ilie Bolojan: ”Este posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite”

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”
Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”

Evacuări în satele amenințate de șuvoaie. Ploaia care a căzut necontenit marți noapte a alimentat și mai mult debitul râurilor.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”
Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările politice de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a prezentat șefului statului ”situația economică complicată” a României.