Vom avea o nouă Carte Electronică de Identitate. Când se emite și când se va pune în circulație la nivel național

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul de Interne anunţă că noua Carte Electronică de Identitate devine disponibilă în România şi se va emite începând cu 20 martie, în judeţul Cluj. Punerea în circulaţie la nivel naţional se va realiza gradual, mai precizează MAI.

Guvernul României a aprobat, joi, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, trei Hotărâri de Guvern care definitivează din punct de vedere normativ procesul de emitere a Cărţii Electronice de Identitate (CEI). Hotărârile de guvern stabilesc cadrul tehnic şi procedural pentru implementarea noului document de identitate la nivel naţional.

Astfel, Executivul a adoptat Hotărârea privind data realizării condiţiilor tehnice necesare emiterii CEI, conform Ordonanţei Guvernului nr. 12/2023, Hotărârea privind procedurile de colectare şi ştergere a datelor biometrice, în vederea emiterii şi gestionării CEI, Hotărârea pentru actualizarea normelor metodologice privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate şi Calendarul emiterii Cărţii Electronice de Identitate

”Emiterea Cărţii Electronice de Identitate va începe în 20 martie 2025, în judeţul Cluj”, precizează ministerul de Interne. în următoarele două luni, CEI va fi disponibilă la nivel naţional, prin serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor; din 2 iunie 2025, vor putea obţine Cartea Electronică de Identitate şi copiii sub 14 ani. În cazul acestora, CEI va fi utilizat ca document de călătorie, precum şi pentru stabilirea identităţii în cadrul unor proceduri istrative (o soluţie mai eficientă decât utilizarea certificatului de naştere). începând cu 20 mai 2025, se vor elibera şi Cărţi de Identitate Simple (CIS), care nu conţin electronic de stocare.

Potrvit MAI, principalele beneficii ale noii cărţi de identitate sunt: dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene; elemente avansate de securitate, care asigură protecţie împotriva falsificării şi a furtului de identitate; posibilitatea utilizării ca document de călătorie; acces facil la servicii electronice şi posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică; costuri şi accesibilitate.

Citește și
politie
Cadavrul unei tinere a fost găsit în grădina unui bloc din Galați. Polițiștii cercetează în vederea identificării femeii

”În perioada 20 martie 2025 – iunie 2026, contravaloarea Cărţii Electronice de Identitate este ată din fonduri externe nerambursabile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, subliniază comunicatul.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Cadavrul unei tinere a fost găsit în grădina unui bloc din Galați. Polițiștii cercetează în vederea identificării femeii
Cadavrul unei tinere a fost găsit în grădina unui bloc din Galați. Polițiștii cercetează în vederea identificării femeii

Cadavrul unei tinere, neidentificată deocamdată, a fost găsit, luni dimineaţă, în grădina unui bloc din municipiul Galaţi. Poliţiştii fac cercetări pentru a identificarea femeii şi pentru a stabili împrejurările în care aceasta a murit.

O fabrică românească de succes a ajuns în faliment după ce a fost preluată de suedezi. Sute de angajați au fost concediați
O fabrică românească de succes a ajuns în faliment după ce a fost preluată de suedezi. Sute de angajați au fost concediați

Grupul suedez Holmbergs Safety Systems a decis să renunțe la planul de reorganizare al subsidiarei sale din România, optând pentru intrarea în faliment a fostei fabrici Te-Rox Prod din Pașcani.

Sute de elevi de la un renumit liceu din Capitală fac paradă în stil hawaiian
Sute de elevi de la un renumit liceu din Capitală fac paradă în stil hawaiian

În jur de 300 de absolvenți ai Colegiului Tudor Vianu fac paradă în stil hawaiian din Centrul Capitalei până la școala lor.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.