„Cea mai tristă imagine”. Șapte cruci albe la locul accidentului înfiorător din județul Bacău

×
Codul embed a fost copiat

Locul în care și-au pierdut viața o femeie din Suceava și doi dintre copiii acesteia a fost marcat cu șapte cruci albe.

Imaginile de pe drumul european 85, din zona localității Răcăciuni, acolo unde s-a petrecut tragedia din 25 iulie au fost surprinse de un participant la trafic.

Un bărbat a postat fotografia pe contul său de socializare, însoțit de următorul mesaj: „Am trecut pe aici si am oprit, din respect pentru cei nevinovaţi. Condoleanţe familiilor. Însă acest eveniment rutier nu a reuşit încă să sensibilizeze alți şoferi în trafic. Numai cât am ieşit câteva clipe din mașină, teribilismul este încă pe şosea. Condusul agresiv, tot în ipostazele astea o să se termine. Să avem grijă de viețile noastre”.

Fotografia a fost preluată şi de pagina de Facebook "Atenţie Poliţia Botoșani", cu mesajul "Cea mai tristă imagine. Aşa arată acum imaginea durerii, rămasă după accidentul de la Bacău în care 7 persoane şi-au pierdut viaţa".

Cum s-a produs accidentul

Citește și
accident
Accident cu șapte morți în Bacău. Doi copii, printre victime. Alte două persoane sunt în stare gravă

7 oameni, printre care un bebeluş de 3 luni şi un băieţel de 7 ani, au murit în accidentul îngrozitor petrecut pe DN2/E 85, între Bacău şi Adjud.

Alte 5 persoane au ajuns la spital rănite grav. Totul, după ce, spun poliţiştii, un microbuz de călători a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un autoturism cu volan pe dreapta, ce venea din Anglia.

Tragedia s-a petrecut dimineaţa la ora 8, pe drumul drept ce leagă Bacău de Adjud. Familia care se afla în autoturismul cu volan pe dreapta venise din Anglia în vacanţă în România. Mergeau spre Suceava, unde aveau domiciliul.

Maşina era condusă de soţ, iar în spate mama de 34 de ani avea grijă de cei 3 copii: unul de numai 3 luni pe care îl ţinea, se pare, în braţe. În calea maşinii lor a ieşit brusc un microbuz cu 7 persoane la bord. Nu se ştie de ce vehiculul a intrat pe contrasens.

Impactul frontal a fost atât de puternic încât scena accidentului este terifiantă. Martorii au rămas împietriţi la vederea victimelor. În autoturismul cu numere de Anglia mama şi doi dintre copii - bebeluşul de 3 luni şi un băieţel de 7 ani - au murit pe loc.

Microbuzul cu 7 persoane era condus de un bărbat de 46 de ani, care făcea des curse Bacau-Adjud. 4 femei care se aflau în vehicul au murit pe loc. Cea mai tânără avea doar 18 ani.

Toate cele 5 persoane din ambele vehicule, care au supravieţuit accidentului, au fost duse cu răni grave la spital. Printre victimele internate sunt doi copii: unul de 15 ani, celălalt de 3 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ. O mamă și doi copii au murit în tragedia din Bacău. Veniseră din Anglia în vacanță acasă, în România
ANIMAȚIE GRAFICĂ. O mamă și doi copii au murit în tragedia din Bacău. Veniseră din Anglia în vacanță acasă, în România

7 oameni, printre care un bebeluş de 3 luni şi un băieţel de 7 ani, au murit într-un accident îngrozitor petrecut duminică dimineaţă pe DN2, între Bacău şi Adjud.

Accident cu șapte morți în Bacău. Doi copii, printre victime. Alte două persoane sunt în stare gravă
Accident cu șapte morți în Bacău. Doi copii, printre victime. Alte două persoane sunt în stare gravă

Șapte persoane, inclusiv doi copii, au decedat duminică, în urma unui accident care a avut loc pe DN2, la ieşirea din localitatea băcăuană Răcăciuni. Mai multe persoane au fost rănite, la această oră, fiind în evaluare.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.