Zeci de mii de credincioși s-au închinat la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. „Vin cu liniște, gânduri bune”

×
Codul embed a fost copiat

Este zi de mare sărbătoare astăzi - Sfântul Dumitru, al cărui nume este purtat de aproape 270.000 de români.  

Pentru mulţi alţii, este însă prilej de pelerinaj, la moaştele sfântului. La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, oamenii stau cu orele să se închine la raclă.

Până marți la prânz, trecă prin faţa baldachinului peste 16.000 de persoane. Şi marți seară încă erau la rând câteva mii.

Sunt zile și nopți de rugăciune pe Dealul Patriarhiei, în Capitală. Mii de oameni au continuat să vină și marți seara să se închine la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Femeie: ”Pentru sănătate, în primul rând, la toate familia și la toți cunoscuții și pentru bunăstare, în vremurile astea grele”.

Citește și
Sf. Pantelimon
Calendar ortodox 27 iulie. Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor

Femeie: ”În fiecare an vin. Vin cu liniște, gânduri bune și să-mi ajute Dumnezeu”.

Credincioșii au ajuns la raclă după ce au stat la coadă mai bine de 3 ore.

Reporter: Văd că ați adus și flori cu dumneavoastră.

Femeie: Și flori, sigur. Avem bucuria de a-i oferi sfântului flori”.

Pelerinajul continuă până vineri seara

Tânăr: ”Am venit să ne rugăm pentru ajutor în toate cele trebuincioase, dar și pentru a mulțumi pentru tot ce ne-a dăruit bunul Dumnezeu în viețile noastre”.

Miercuri dimineața, în altarul de vară din curtea Patriarhiei are loc Sfânta Liturghie. Pelerinajul continuă însă până vineri seară, când moaștele vor fi depuse din nou în Catedrală.

Și la Craiova, un sobor de preoți și peste o mie de oameni au pornit în procesiune pe străzi, purtând racla cu moaștele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Alături le-au fost și militarii, care au mărșăluit tinand în mână făclii aprinse.

Femeie: ”Sfântul Dumitru este ocrotitorul orașului nostru și se pare normal să participăm”.

Femei: ”Anul trecut nu am fost, dar în general venim la procesiune, ținând cont că sunt sfintele moaște scoase o dată pe an”.

ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei: ”Procesiunea închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie vestește sărbătoarea acestui sfânt protector al catredalei noastre și a orașului Craiova”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Zeci de enoriași au avut nevoie de îngrijiri medicale la pelerinajul Sfintei Parascheva. Îmbulzeală la racla sfântă
Zeci de enoriași au avut nevoie de îngrijiri medicale la pelerinajul Sfintei Parascheva. Îmbulzeală la racla sfântă

Cel mai mare pelerinaj ortodox de la noi, cel dedicat Sfintei Parascheva, a început, oficial, în Iași. Racla cu sfintele moaște a fost scoasă, sâmbătă dimineață, în curtea Catedralei Mitropolitane.

Calendar ortodox 27 iulie. Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor
Calendar ortodox 27 iulie. Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor

Sfântul Pantelimon, unul dintre cei mai iubiți sfinți din calendarul ortodox, este sărbătorit în fiecare an pe 27 iulie. Este este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor.

 

Sute de credincioși s-au adunat la Galați, la moaștele Sfântului Andrei: ”Să ne scoată din durerea pandemiei”
Sute de credincioși s-au adunat la Galați, la moaștele Sfântului Andrei: ”Să ne scoată din durerea pandemiei”

În ciuda vremii neprietenoase, sute de oameni continuă să se închine la moaștele Sfanțului Apostol Andrei, la Catedrala Arhiepiscopala din Galați.

Credincioși din toată țara merg la moaștele Sf Andrei: Izbăvire de bolile astea urâte și cu gânduri bune, pentru toată lumea
Credincioși din toată țara merg la moaștele Sf Andrei: Izbăvire de bolile astea urâte și cu gânduri bune, pentru toată lumea

Moaştele Sfântului Andrei au fost scose, duminică, în curtea Catedralei din Galaţi, iar mii de credincioşi din întreagă ţară sunt aşteptaţi acolo.

Recomandări
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii
„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii

Statul român raportează anual 164 de miliarde de lei cheltuieli de personal, iar din această sumă 13,7 miliarde de lei sunt plătiţi pentru sporuri, bonusuri şi prime acordate unor categorii de angajaţi din sistemul bugetar, afirmă Marcel Boloş.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.