Credincioși din toată țara merg la moaștele Sf Andrei: Izbăvire de bolile astea urâte și cu gânduri bune, pentru toată lumea

×
Codul embed a fost copiat

Moaştele Sfântului Andrei au fost scose, duminică, în curtea Catedralei din Galaţi, iar mii de credincioşi din întreagă ţară sunt aşteptaţi acolo.

Pentru că traversăm timpuri neobişnuite, preoţii le cer credincioşilor să fie precauţi şi să respecte toate regulile sanitare.

Voluntarii dezinfectează periodic raclele și au grijă ca enoriașii să respecte măsurile sanitare. Moaștele sunt ale unor sfinți despre care se crede că ar avea puteri tămăduitoare.

Sfântul Apostol Andrei, Sfinții doctori tamaduitori Pantelimon, Nectarie, Efrem și Luca al Crimeii. Și Sfântul Cuvios Ioan Casian”, a explicat un voluntar.

Mulți dintre cei care ajung la raclă o ating doar cu mâna. Sunt și oameni care își pastreaza masca pe față tot timpul.

Citește și
inundaţii SUA
Cod portocaliu de viituri. Cele opt județe în care vor avea loc inundații | HARTĂ

Sănătate, izbăvire de bolile astea urâte și cu gânduri bune, pentru toată lumea”, a spus o femeie.

De Sfântul Andrei, ajung la Galați credincioși din toată țară. Zilele următoare, sunt asteptati mult mai mulți.

-Să ne ferească de microbul care este, virusul și pentru sănătatea femiliei și a copiilor. De sărbători venim întotdeauna.
-Nu e drumul prea lung?
-Nu, le facem aici întotdeauna sărbătorile de Sfântul Andrei
.”

-Am trecut și cu cel mic, să închine și el la Sfintele Moaște. Și acum acasă.
-Trăim niște vremuri destul de tulburi și, dacă nu ne ținem credința aproape, ușor-ușor ne pierdem esență noastră ca indivizi pe Pământul asta
”.

E bine că ne mai scoate din case. Credință e cea care ne ține și ne face mai buni”, a spus o femeie.

IPS Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos: ”Să aducă de sus, din ceruri, putere multă medicilor din toate spitalele. Ca energiile sfinte, priceperea medicilor, credința pecientilor și lupta lor de-a respecta toate normele de sănătate și de viață să ne scoată din durerea pandemiei, la bucuria frățietății, unității și dragostei noastre.”

Momentul scoaterii mostelor pentru închinare deschide, practic, ceremoniile religioase dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Galațiului, dar și al întregii Românii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Cod portocaliu de viituri. Cele opt județe în care vor avea loc inundații | HARTĂ
Cod portocaliu de viituri. Cele opt județe în care vor avea loc inundații | HARTĂ

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod portocaliu de viituri, valabilă până duminică la ora 16:00, pe râuri din opt judeţe.

 

Câte pisici putea să țină o femeie din Botoșani. Poliția i-a aplicat o amendă uriașă
Câte pisici putea să țină o femeie din Botoșani. Poliția i-a aplicat o amendă uriașă

O femeie din Botoşani a fost amendată de poliţişti pe motiv că deţinea în condiţii improprii 75 de pisici, au anunţat, sâmbătă, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

 

Este lege. Ce trebuie să facă în plus șoferii care vor să-și reducă perioada de suspendare a permisului
Este lege. Ce trebuie să facă în plus șoferii care vor să-și reducă perioada de suspendare a permisului

Șoferii care vor să-și reducă perioada de suspendare a permisului auto trebuie să facă și dovada achitării amenzii aplicate pentru contravenția care a generat suspendarea, pe lângă testul teoretic, potrivit unei ordonanțe de urgență.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.