Fara restrictii pe centura-autostrada. Lucrarile au fost finalizate si se circula pe toate benzile

centura aradului

Dupa trei ani de santier, centura rutiera in regim de autostrada a municipiului Arad a fost finalizata, iar soferii pot calca pedala acceleratiei pana la 100 de kilometri la ora.

 

Centura a fost deschisa partial in urma cu jumatate de an, insa doar pe cate un sens, in functie de modul de desfasurare a lucrarilor, astfel ca se circula in regim de drum national, pe o singura banda. De astazi, exista doua benzi pe sens si una de urgenta, astfel ca limita de viteza de 60 de kilometri la ora a fost anulata.

Centura are o lungime de 12,25 kilometri, iar proiectul a costat 120 de milioane de euro, jumatate din suma fiind acordata de Uniunea Europeana, prin Fondul de Coeziune. Inaugurarea oficiala a soselei va avea loc in 25 iunie, odata cu inaugurarea autostrazii Arad-Timisoara.


 

Citește și
centura aradului
Incurcaturi pe traseul centurii Aradului in regim de autostrada. Cum au scos-o la capat autoritatile
Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Autostrada Arad-Timisoara, tinta hotilor de materiale. Trei copii au dat o lovitura de mii de euro
Autostrada Arad-Timisoara, tinta hotilor de materiale. Trei copii au dat o lovitura de mii de euro

Santierele sunt de mult tinta hotilor de materiale de constructii, insa trei adolescenti din Arad au reusit sa dea o lovitura de 5.000 de euro.

Incurcaturi pe traseul centurii Aradului in regim de autostrada. Cum au scos-o la capat autoritatile
Incurcaturi pe traseul centurii Aradului in regim de autostrada. Cum au scos-o la capat autoritatile

Constructorii centurii Aradului in regim de autostrada mai au nevoie de teren pentru a finaliza lucrarea. Doar in acte, pentru ca santierul este aproape gata si pe portiunile care abia urmeaza sa fie incluse pe traseul soselei.
 

Recomandări
România ar putea primi un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să intre în procedura de deficit excesiv a UE
România ar putea primi un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să intre în procedura de deficit excesiv a UE

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.