Liber la miei. In Turda si Campia Turzii s-au deschis doua abatoare provizorii

miei

Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Cluj a autorizat doua noi abatoare in care se pot sacrifica miei pentru Paste. Astfel, pana sambata, comerciantii vor avea la dispozitie trei puncte in care vor putea sa vanda miei.

DSV Cluj a anuntat inca de la inceputul acestei luni ca singurul abator autorizat din Turda-Campia Turzii, in care se pot sacrifica miei pentru Pasti, este in localitatea Mihai Viteazu. Pentru a putea face fata cereri, autoritatile locale din cele doua orase au facut mai multe demersuri si au obtinut o derogare de la prevederile Uniunii Europene, astfel incat sa vina in sprijinul comerciantilor dar si al cumparatorilor.

Astfel, DSV Cluj a autorizat in zona alte doua abatoare ce vor functiona provizoriu. Unul, aflat in targul din Campia Turzii, s-a deschis ieri si va functiona pana sambata, in timp ce abatorul provizoriu din targul Turda se va deschide in aceasta dimineata si va fi deschis tot pana sambata.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Controale in toate pietele, targurile de animale, abatoarele si centrele de sacrificare a mieilor din Alba
Controale in toate pietele, targurile de animale, abatoarele si centrele de sacrificare a mieilor din Alba

Medicii veterinari din cadrul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor vor verifica in aceasta perioada toate locatiile unde se comercializeaza alimente de origine animala.

Toamna lunga si frumoasa le asigura un profit mai mare crescatorilor de oi. La stana au aparut mieii
Toamna lunga si frumoasa le asigura un profit mai mare crescatorilor de oi. La stana au aparut mieii

Crescatorii de oi au toate motivele sa fie fericiti. La stana au aparut deja mieii care pana la Paste vor lua in greutate si vor fi numai buni de vandut.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.