Ce este rușinea toxică și cum îi putem feri pe copii de ea

×
Codul embed a fost copiat

Mi-e ruşine să vorbesc în public. Mi-e ruşine să îmi susţin punctul de vedere. Mi-e ruşine să fac ceva. Un astfel de sentiment se creează în primii ani de viaţă. Dar e cu bătaie lungă.

Dusă la extrem, ruşinea se traduce pentru mintea nesusţinută a unui copil, în 'nu sunt bun de nimic''. Cum se ajunge la această tristă concluzie? Iată paşii de multe ori neglijaţi de către părinţi.

Elena Carmen Tucă, psiholog: “Ruşinea normală e ruşinea prin care învăţăm că avem limite, prin care învăţăm să cerem ajutor. Să înţelegem că nu putem să le ştim pe toate.”

Mi-e puţin ruşine că nu ştiu să fac o compunere, dar am curaj şi cer ajutor, că să învăţ. Este situaţia normală pe care o puteţi vedea la un copilaş. Încurajaţi-l să ceară ajutor, dacă nu ştie ceva, şi nu să se simtă ruşinat pentru că nu ştie.

Situaţia rea este cea a ruşinii toxice, care în mintea copiilor se traduce prin ideea: Nu sunt bun de nimic. Iată cum o construiesc părinţii.

Citește și
ghid divort
Ghidul care îi va ajuta pe părinţii divorţaţi. "Copilul crede că el e cauza"

Elena Carmen Tucă, psiholog: “Din cauza ta am problemele astea cu taică-tu. Pun pe seama lor nişte responsabilităţi sau  vor de la copii nişte lucruri pe care nu pot să le facă copiii, fiindcă sunt nerealiste."

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Copii cu autism din România, respinși de grădinițele de stat
Copii cu autism din România, respinși de grădinițele de stat

Părinţii copiilor cu autism sunt sufocaţi de costurile terapiilor şi nu în ultimul rând al grădiniţelor private, pentru că cele de stat îi evită.

Ghidul care îi va ajuta pe părinţii divorţaţi.
Ghidul care îi va ajuta pe părinţii divorţaţi. "Copilul crede că el e cauza"

S-au înmulţit divorţurile, iar statisticile arată, că o sută de mii de copii români au crescut în familii destrămate, doar în ultimii 5 ani.

Alcoolul, subiect sensibil între părinți și copii. Cum ar trebui să intervină adulții
Alcoolul, subiect sensibil între părinți și copii. Cum ar trebui să intervină adulții

Ştim că în perioda adolescenţei totul pare numai bun de încercat. Inclusiv lucrurile dăunătoare. Este fix momentul în care părinţii ar trebui să intervină.

Explicația pentru care cariile sunt mai frecvente până la 18 ani
Explicația pentru care cariile sunt mai frecvente până la 18 ani

Până la 18 ani, smalțul dentar al copiilor este mai slab calitativ decât al adulţilor. Iată şi motivul pentru frecvenţa cu care apar cariile.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.