De ce trebuie INCURAJATE minciunile celor mici. Singurul raspuns care ii poate face sa spuna adevarul
"Copilul meu ma minte!'', spun multi parinti, exasperati de alegerea facuta de cel mic. De ce se intampla asta? Si de ce minciuna este vazuta drept o actiune periculoasa?
Un studiu recent arata ca mamele si tatii isi dau seama ca sunt mintiti in una din doua situatii. Incercam astazi sa vedem cum se ajunge la acest gen de comportament. Si raspundem la framantarile de mai devreme...tot cu o intrebare. Oare toate aceste minciuni nu fac parte din dezvoltarea normala a unui copil care va trebui sa reziste in societate?
Psihologul Bogdana Bursuc nu a ajuns inca sa aiba de-a face cu minciunile nevinotate. Stie insa ca fara ele, creierul uman nu se dezvolta. Oricat de ciudat suna, la 3-4 ani, copilul minte din creativitate. “Copiii ne spun unde au fost, ce au facut, inventeaza, parintiii se sperie sau zic: uite, asta ma minte, dar in realitate e o modalitate normala de manifestare a creativitatii pe care trebuie sa o lasam in pace!
In astfel de situatii, lasati-l in pace sa-si urmeze calea! Fara a-i puncta ca minte. Putin mai tirziu, lucrurile se schimva. Daca cel mic nu spune adevarul, o face cu buna stiinta. Si o face de teama. Evitarea situatiilor depinde integral de abordarea pe care au parintii. Daca acestia au o reactie negativa, copilul va evita sa le mai spuna, ca sa nu isi creeze probleme suplimentare.
Si va minti din nou. Pe de alta parte, cand face asta, nu e nevoie nici de tipete, nici de morala. Ci de linistire si de a-i arata ca ii intelege teama de consecinte. ''Si tie ti-e frica?''. E singura intrebare care contracareaza orice minciuna.
