Adevărul despre celulită și legătura cu microplasticele.Cum ajung să se acumuleze în corp

×
Codul embed a fost copiat

Deschidem o sticlă cu apă. Rotind dopul, eliberăm fragmente minuscule de plastic, numite micro-plastice, pe care inevitabil le bem.  

Suntem în pădure, unde găsim toate pet-urile, pe care le-au lăsat alții înaintea noastră. Prin cu razele solare, din aceste ambalaje din plastic se desprind micro-plastice. Le respirăm în aerul curat al pădurii. Adunăm microplasticele din mediu în celulită.

Bucățile infime de plastic, numite de specialiști micro-plasticele și varianta lor și mai mică nano-plasticele pot intra prin piele în organism, străbat și celulele. Ne explică profesoara Simina Ștefan, de la catedra de mediu a Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii.

Prof. dr. ing. Simina Ștefan, Facultate de Inginerie Chimică și Biotehnologii: „Intrat în celule, un microplastic nu este recunoscut de celulă. Celula neștiind ce să facă cu acel microplastic, îl evacuează și ajunge în țesturile adipoase pt că e lipolitic. Adică el aderă în special la compușii grași și se depune în țesuturile adipoase. Așa zisa celulită de fapt nu e o grăsime, e o amestecătură de compuși toxici cu grăsime. De fapt, este inflamație a țesutului adipos cu mulți compuși toxici”.

În acest moment, sunt interzise microplasticele în produsele farmaceutice, dar și în produsele cosmetice. Până în 2035, Uniunea Europeană va impune limită maximă de microplastice în apa potabilă.

Citește și
CSID Lidia Buble
Cum a trecut Lidia Buble de la celulită și alimentație proastă la un corp de invidiat

Respirăm, mâncăm și bem bucăți minuscule de plastic. Și ne întrebam cum este posibil să fie peste tot în mediu?

Luam o sticlă de apă și îi desprindem dopul. Când bem apă, automat înghițim și plastic. La fel se întâmplă și când folosim de pildă mixerul într-un vas din plastic, producem microplastice și le introducem în mâncare. Folosim caserole de plastic în frigider. În special mâncarea grasă va prelua plastic.

Prof. dr. ing. Simina Ștefan, Facultate de Inginerie Chimică și Biotehnologii: Tot ce înseamnă materiale palstice, au o capacite de a se degrada sub acțiunea mecanică. Ai o sticlă de apa, păi cu o simplă frecare se desprind microplastice . Trebuie să știm că ajung pâna la 400.000 de microplastice într-un an, să le ingerăm, fie să le depozităm în diverse țesuturi”.

Plasticul este periculos și când stă în razele soarelui, indiferent unde îl găsim. Se produce o reacție din care rezultă microplastic.

Prof. dr. ing. Simina Ștefan, Facultate de Inginerie Chimică și Biotehnologii: „Expunerea acestor obiete din material plastic la lumină, la o varietate climaterică, de la iarna 5 grade până vara la 30 de grade. Prin expunere la lumină și aerul degradează aceste materiale plastice în dimensiuni foarte mici”.

Uniunea Europeană ne-a impus să folosim ambalaje bio-degradabile, să protejăm astfel mediul. Se degradează când ajung pe sol. Dar produc, simultan, microplastic.

Prof. dr. ing. Simina Ștefan, Facultate de Inginerie Chimică și Biotehnologii: „Acesta prespune fragmentarea acestor material plastice în microplastice într-un timp foarte scurt. Aceasta e o altă sursă foarte importantă de microplastice. Chiar dacă se introduc acele molecule de oxigen, care favorizeză biodegradarea, totuși se vor fractura acele macro-molecule în microplastice, le găsim în mediu, le putem respira.”.

Așadar, respirăm, mâncăm și bem plastic, fără să vedem aceste particule. Nu avem în prezent nicio posibilitate reală să limităm expunerea.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Cum putem preveni apariția celulitei. Sfaturile Mihaelei Bilic, medic nutriționist
Cum putem preveni apariția celulitei. Sfaturile Mihaelei Bilic, medic nutriționist

Care este rezultatul combinației nefericite dintre inflamație, retenție de lichide și circulație defectuoasă?

Cum a trecut Lidia Buble de la celulită și alimentație proastă la un corp de invidiat
Cum a trecut Lidia Buble de la celulită și alimentație proastă la un corp de invidiat

Prea multă celulită. Prea multe eforturi de a o ascunde. Prea multă mâncare proastă în alimentație.

Alimentele care ingrasa fara sa si hraneasca. Ce se intampla daca nu luptam constant cu celulita
Alimentele care ingrasa fara sa si hraneasca. Ce se intampla daca nu luptam constant cu celulita

Inamicul numarul unu al costumului de baie este celulita. Sub piele, rezervele de grasime, adipocitele, pot sa isi depaseasca de pana la 60 de ori volumul normal. Comprima vasele de singe, iar apa nu mai circula normal in celule.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova
Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avut loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.