Cauzele necunoscute ale imposibilității de a rămâne însărcinată atunci când analizele sunt bune. Ce investigații se fac

×
Codul embed a fost copiat

Chiar dacă toate analizele cuplului sunt bune, sarcina poate să nu apară, iar în acest caz vorbim despre infertilitate neexplicată. Analizele la nivelul celulelor reproducătoare pot arăta cauza infertilității  

Un an de e intime, regulate și neprotejate - acesta este intervalul de timp în care o sarcină trebuie să apară. Nu apare, aveți nevoie de analize la un specialist în infertilitate. Există însă și situația în care nu există nici o cauză evidentă a infertilității.

Dorina Codreanu, medic primar infertilitate: „După toate investigațiile uzuale, nu găsim practic o cauză a infertilității. De obicei, diagnosticul de infertilitate neexplicată se pune atunci când spermograma este normală, trompele sunt permeabile. Femeia are ovulație, nu există o patologie a uterului vizibilă - gen fibroame, polipi, endometrioză și atunci discutăm noi de infertilitate neexplicată”.

După aceste teste, medicii fac și analize imunologice, dar și analize genetice. Ori investigații ale mucoasei uterine, unde pot fi găsiți markeri ai inflamației.

Uneori, cauza infertilității apare abia la fertilizarea în vitro. În laborator, embriologii pot să constate de exemplu că celulele reproducătoare masculine nu au tocmai o enzima, obligatorie pentru fertilizare.

Citește și
test de sarcina
Infertilitatea, în creștere în Europa. Cum afectează poluarea și zgomotul urban femeile care vor să rămână însărcinate

Dorina Codreanu, medic primar infertilitate: „Uneori, acești spermatozoizi, deși au forma și mobilitate normală, le lipsește fix această enzimă. Ajungem la fertilizare în vitro, constatăm că nu se fertilizează niciun ovocit, și atunci avem explicația - iată de ce nu s-a întâmplat în acel cuplu să apară sarcina”.

Fertilizarea în vitro standard înseamnă că, în laborator, se pun împreună în același vas - celule reproducătoare feminine și celule reproducătoare masculine. Cel mai bun spermatozoid va fecunda un ovocit. Apoi, după câteva zile, embrionul va fi pus direct în uter.

George Porumb, embriolog: „Dacă proba de spermă este bună, putem folosi metoda de fertilizare standard, dacă proba de spermă prezintă modificări în ceea ce privește concentrația, morfologia și mobilitatea, putem folosi injecția intra-cito-plasmatică a spermatozoidului prin care alegem sub microscop cel mai bun spermatozoid și îl injectăm sub microscop direct în ovocit”.

Așa apare sarcina. Dacă aveți mai mult de 35 de ani și sarcina nu apare în 6 luni, mergeți direct la un specialist în infertilitate.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
INTERVIU. Ce trebuie să știm despre recoltarea celulelor reproducătoare înainte de tratamentele oncologice
INTERVIU. Ce trebuie să știm despre recoltarea celulelor reproducătoare înainte de tratamentele oncologice

Timpul biologic contează cu adevărat pentru fertilitate. Ne explică dr. Cristina Damian Tănase, medic specialist infertilitate, în emisiunea Doctor de bine.  

Infertilitatea, în creștere în Europa. Cum afectează poluarea și zgomotul urban femeile care vor să rămână însărcinate
Infertilitatea, în creștere în Europa. Cum afectează poluarea și zgomotul urban femeile care vor să rămână însărcinate

În contextul în care scăderea natalității reprezintă o problemă acută în țările occidentale, un studiu amplu realizat de cercetătorii danezi a stabilit o legătură directă între infertilitate și poluare, inclusiv cea fonică.  

(P) Endometrioza – cea mai importantă cauză de infertilitate la femei
(P) Endometrioza – cea mai importantă cauză de infertilitate la femei

Endometrioza este o afecțiune ginecologică des întâlnită la femeile din România, însă din păcate destul de dificil de diagnosticat.

Cel mai mare centru pentru tratamentul infertilității din Europa de Est s-a deschis în România
Cel mai mare centru pentru tratamentul infertilității din Europa de Est s-a deschis în România

Sute de părinți care au învins lupta cu infertilitatea au fost prezenți împreună cu copiii lor, la deschiderea celui mai mare centru pentru tratamentul infertilității din Europa de Est.

Rafila anunță că este posibil ca femeile de peste 40 de ani să nu mai beneficieze de ajutorul pentru cupluri infertile
Rafila anunță că este posibil ca femeile de peste 40 de ani să nu mai beneficieze de ajutorul pentru cupluri infertile

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, nu exclude posibilitatea extinderii programului pe care Ministerul Sănătăţii îl desfăşoară pentru ajutoarea cuplurilor infertile care doresc copii, dar a precizat că trebuie stabilite nişte criterii.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.