Ce înseamnă dacă avem grăsime abdominală. Medicii lansează un semnal de alarmă

×
Codul embed a fost copiat

Inflamația cronică este începutul oricărei boli cronice. Se menține printr-un abdomen voluminos susținut de calorii multe și de mișcare puțină. Explicații la Doctor de bine.  

Abdomen cu grăsime. Produce factori de inflamație. Se numesc adipokine. Din acest motiv grăsimea abdominală e considerată organ endocrin. Determină așa numita rezistență la insulină. Hormonul insulină nu mai poate să își facă treaba.

După ce mâncăm alimentele procesate ajung în sânge sub formă de glucoză, un zahăr. Aceasta e luată de hormonul insulină și transportată în celule, unde devine energie.

Insulino-rezistența înseamnă incapacitatea insulinei de a acționa normal. Ne explică decanul facultății de medicină din Timișoara, profesor universitar doctor Bogdan Timar:

Prof. univ. dr. Bogdan Timar Decan, Facultatea de Medicină din Timișoara: „Organismul are un hormon, insulina, menit să regleze cantitatea de glucoză ce intră în sânge, acționează pe niște receptori, pe care îi putem imagina ca fiind clanța de la ușă. Când persoana noastră devine obeză, are un aport de glucoză mai mare decât normal. Celulele încearcă să se protejeze de acest flux de glucoză să nu devină toxic. Ce fac? Scad numărul de receptori la insulină. Ce înseamnă? Persoana noastră are glucoză sanguină, are suficientă insulină, dar insulina nu mai poate să găsească acele uși să bage glucoza în celule”.

Citește și
copil bras obez
Copiii nu trebuie să aibă alimente interzise și nici nu sunt nevoiți să țină cură de slăbire. Explicații la Doctor de bine

80% din persoanele care fac diabet de tip II au rezistență la insulină

Prof. univ. dr. Bogdan Timar Decan, Facultatea de Medicină din Timișoara:Mai mult decât atât, obezitatea face un sindrom pro-inflamator important - apare ateroscleroza, adică principala cauza a infarctului ori accidentului vascular cerebral. Dacă polulația care dezvoltă acest sindrom crește, crește și numărul de accidente vasculare”.

Rezistența la insulină. Cum dăm tot procesul înapoi?

Cu porții pe jumătate. Fără dulciuri concentrate.Cu rutină zilnică în activitatea fizică. Ce înseamnă rutină zilnică? De exemplu, coborâți cu două stații înainte de serviciu. Vă grabiți mergând pe jos să ajungeți.

În mișcare se deschid toate străduțele care transportă zahărul din sânge - în celule. Nu avem nevoie de hormonul insulină să le deschidă. Aceasta înseamnă protecție biologică.

Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „În timpul efortului fizic insulina nu mai are treabă, glocoza intră sigură în mușchi, își face treaba. Prin efortul fizic protejăm pancreasul. Prin efort fizic consumăm masa grasă depusă. Scade numărul celule grase, interleukine, adipokine, factori de inflamație, care duc la rezitanța la insulină și se sensibilizează țesuturile din mușchi”.

Celule sensibile de insulină. Înseamnă că lasă hormonul să își facă treaba, adică să ducă zaharul corect din sânge în celule. Acesta e ciclul vieții.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Lansare HUMANITAS la BOOKFEST 2023: Identitatea virtuală de Mihnea Măruță
Lansare HUMANITAS la BOOKFEST 2023: Identitatea virtuală de Mihnea Măruță

Cartea „Identitatea virtuală”, scrisă de Mihnea Măruță, jurnalist și doctor în filosofie, va fi lansată de Humanitas în cadrul Bookfest 2023. Lansarea va avea lor vineri, 26 mai, pe scena ARCA.  

Copiii nu trebuie să aibă alimente interzise și nici nu sunt nevoiți să țină cură de slăbire. Explicații la Doctor de bine
Copiii nu trebuie să aibă alimente interzise și nici nu sunt nevoiți să țină cură de slăbire. Explicații la Doctor de bine

Copiii cresc normo-ponderali dacă sunt respectate câteva reguli simple.

Așa cum învățăm să scriem și să citim, trebuie să învățăm să mâncăm. Asta se face în copilărie. Cum? Vedem la Doctor de Bine
Așa cum învățăm să scriem și să citim, trebuie să învățăm să mâncăm. Asta se face în copilărie. Cum? Vedem la Doctor de Bine

Până la doi ani, copilul are nevoie să învețe emoțiile primare. După ce le învață, poate și trebuie să învețe regulile alimentare. De ce e important să recunoască mai întâi emoțiile? Ca să nu le asocieze cu senzația de foame.

Dr. Aniela Nodiți: Înainte de sarcină, se face ecografie de sân. Care sunt motivele
Dr. Aniela Nodiți: Înainte de sarcină, se face ecografie de sân. Care sunt motivele

Cum se abordează nodulii suspecți, care apar în sân? Ne explică pașii dr. Aniela Nodiți, medic specialist chirurgie generală, în emisiunea Doctor de bine, realizată de Andreea Groza.

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 14 mai 2023
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 14 mai 2023

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 14 mai 2023

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.