Cum au ajuns anumite medicamente pentru slăbit să trateze ficatul gras și insuficiența cardiacă

×
Codul embed a fost copiat

Medicamente destinate slăbirii pot fi folosite în prezent și pentru ficatul gras ori pentru insuficiență cardiacă. În prezent. medicamentele pentru slăbit, date de medicul endocrinolog sau diabetolog, au cucerit întregul glob.

Acționează asemenea unui hormon, produs în intestin. Și scad senzația de foame. Vedem aceleași medicamente în bolile complexe, care înseamnă de fapt sindromul metabolic - diabet, ficat gras ori insuficiență cardiacă.

În interiorul intestinului subțire găsim un hormon care ajută pancreasul să producă insulină. Același hormon îi spune creierului să scadă senzația de foame. Iar alimentele vor rămân mai mult timp în tubul digestiv. Hormonul se numește GLP-1.

Alături de el, un alt hormon, produs tot de organism și numit GIP, determină pancreasul să regleze glicemia.

Industria farmaceutică a copiat substanțele naturale. Inițial, medicamentele rezultate au fost destinate tratării diabetului de tip 2. Apoi au intrat în tratamentul obezității.

Citește și
Copii
Cum pot ajunge copiii să facă ficat gras. Din păcate, nici nu e așa de greu. Un studiu vine însă și cu o veste bună

Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „Pentru obezitate asta e diferenţa, acționează la nivel central. Nu mai simt foame sau mă satur foarte repede, se slăbeşte minim 4, maxim 10 kg la 2-3 luni.

Surpriză majoră în industria farma

Vă îngrășați. Vor apărea - într-un timp - și diabet și ficat gras. Rinichii sunt afectați. Suferă major vasele de sânge și inima. Apare hipertensiunea. Iar acest boli sunt legate. Vorbim despre așa numitul sindrom metabolic.

Industria farmaceutică a avut o surpriză majoră în privința acestor medicamente. Sunt primele, care pot gestiona tot sindromul metabolic. Ne explică profesorul universitar doctor, Laura Iliescu:

Prof. univ. dr Laura Iliescu, medicină internă, Institutul clinic Fundeni: „Noi avem receptori pentru aceste substanțe la nivelul sistemului nervos, la nivelul pancreasului, la nivelul tubului digestiv, au o acțiune benefică pe mai multe organe implicate în ceea ce numim sindromul metabolic. Ficat gras, acționează pe steatoza hepatică tocmai prin acest rol anti-inflamator, la nivelul ficatului cu efect antioxidant, pe aparatul cardiovascular, peste tot. La nivelul rinichiului - pentru că determină creșterea eliminării de sodiu, adică are efect pe hipertensiune. Și rinichiul e implicat în acest cerc metabolic. Are toate aceste efecte foarte bune.

Nevoile uriașe la nivel mondial au depășit, în unele perioade, industria farmaceutică. Din acest motiv, medicamentele au dispărut temporar din farmacii:

Prof. univ. dr Laura Iliescu, medicină internă, Institutul clinic Fundeni: „Din această cerere au apărut lipsurile din farmacii, dar nu e recomandat ca omul să își cumpere de pe internet, nu se știe locul de fabricare, dacă sunt dozate corect, dacă sunt corecte substanțele. Nu este deloc recomandat să procurăm aceste medicamente de pe internet.”

Înainte de tratament, medicul vă face analizele uzuale de sânge. Verifică funcția, dar și structura pancreasului, prin ecografie. Verifică vezica biliară. De asemenea, funcția și structura glandei tiroide. La fiecare 6 luni, repetați analizele de sânge, ecografia de abdomen și cea de tiroidă. Aceasta deoarece hormonul poate stimula creșterea anormală a anumitor celule din tiroidă.

Luate corect, după analize obiective, se consideră că medicamentele au puține efecte secundare. Și totuşi:

Prof. univ. dr Laura Iliescu, medicină internă, Institutul clinic Fundeni: Dar nu te oprești și te întorci din nou la același stil de viață. Această biciuire metabolică nu este corectă, medicamentul trebuie integrat într-un complex, nu te scutește medicamentul de un exercițiu fizic și de o dietă adecvată, toate împreună își fac treaba!

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Cum influențează obezitatea și diabetul sănătatea ficatului. Un medic explică care e soluția
Cum influențează obezitatea și diabetul sănătatea ficatului. Un medic explică care e soluția

Peste 40% dintre români au ficat gras sau steatoză hepatică, arată statisticile. Pentru această boală nu există medicamente și nici suplimente alimentare.  

Cum pot ajunge copiii să facă ficat gras. Din păcate, nici nu e așa de greu. Un studiu vine însă și cu o veste bună
Cum pot ajunge copiii să facă ficat gras. Din păcate, nici nu e așa de greu. Un studiu vine însă și cu o veste bună

O cercetare realizată în Marea Britanie pe 2.684 de copii a arătat că aceia care sunt sedentari mai mult de șase ore pe zi prezintă un risc semnificativ de boli grave, în speță ficat gras și chiar ciroză hepatică, până la vârsta adultă.

 

Obezitatea, pericol pentru organism. De ce kilogramele în plus trebuie tratate
Obezitatea, pericol pentru organism. De ce kilogramele în plus trebuie tratate

Obezitatea produce rețele de inflamație și dereglează toată activitatea organismului uman. Este o boală cronică netransmisibilă, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În plus, țesutul gras distruge la propriu celulele funcționale din ficat ori din p

Ce este rezistența la insulină și cum poate duce la diabet. Explicațiile medicilor și metodele de prevenție
Ce este rezistența la insulină și cum poate duce la diabet. Explicațiile medicilor și metodele de prevenție

Țesutul gras de la nivelul abdomenului - odată ce există aici, îl găsim și în jurul organelor vitale: inimă, ficat sau rinichi. Şi produce substanțe de inflamație.

Cum reglăm rezistența la insulină. Tesutul gras se depune pe organele vitale: inimă, ficat și rinichi
Cum reglăm rezistența la insulină. Tesutul gras se depune pe organele vitale: inimă, ficat și rinichi

Țesutul gras de la nivelul abdomenului. Odată ce există, îl găsim și în jurul organelor vitale: inimă, ficat ori rinichi. Produce substanțe de inflamație, numite citokine.  

Recomandări
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, întrebat cât de mult vor dura negocierile pentru formarea noului Guvern, a răspuns că România va avea „un Guvern instalat în 2,3,4 săptămâni”.

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.