Sinteza vitaminei D, mișcarea și fibrele musculare. Ce legătură există între ele

×
Codul embed a fost copiat

Ne pregătim de soare, de munte ori de mare. Sinteza vitaminei D - implicită - are legătură cu fibrele musculare.

Muşchii sunt cei mai mari consumatori de calorii. Aşa că, în prezenţa unei cantităţi suficiente de vitamina D, vom depune mai greu kilograme nedorite.

Este unul dintre circuitele spectaculoase ale organismului uman. Apă. Soare şi mişcare. Aşa suntem construiţi să funcționăm corect.

Masa musculară este cel mai mare consumator de calorii din organism. În celulele musculare, găsim calciu. Acest element este dependent de vitamina D. Mai exact, de valori normale ale vitaminei D în sânge.

Ce înseamnă deficit de vitamina D?

 

Citește și
ddb
De ce nu cer românii ajutor și ce înseamnă, de fapt, tratamentul depresiei. Psihiatru: Nu pedepsim, ci ajutăm

Medicul Mircea Nicolae Panduru ne explică ce înseamnă deficitul de vitamina D.

Dr. Mircea Nicolae Panduru, medic specialist în diabet şi nutriţie: „Deficitul de vitamina D duce la scăderea principalului consumator, adică masa musculară, şi predispune la obezitate. Pierdem consumatorul, adică masa musculară, începem să ne îngrăşăm”.

Dacă aveţi deja diabet de tip 2, nivelul din sânge al vitaminei D devine şi mai important.

Dr. Mircea Nicolae Panduru: „În interiorul celulelor care secretă insulină, calciul este cel care declanşează secreţia de insulină. Dacă avem deficit de vitamina D, avem deficit de calciu în sânge şi avem şi în celule. Avem deficit, nu reuşim să secretăm insulina”.

Medicul este cel care va recomanda dozarea din sânge a vitaminei D. Ulterior, va prescrie doza corectă, pe care trebuie să o istraţi.

Mişcarea protejează fiecare celulă

Însuși efortul fizic devine transportatorul zahărului din sânge în celule. Cum? Prin mişcare, în mușchi se deschid transportatori de glucoză și zahărul din sânge pătrunde singur, nu mai are nevoie de hormonul insulină. De aceea, mişcarea este tratament în diabet.

Cum ştiu că mă mişc suficient? Ne spun aplicaţiile care monitorizează paşii.

Între 5 şi 7 kilometri pe zi. Mers pe jos. În jur de 10.000 de paşi. Înseamnă că vei consuma, astfel, 500 de calorii pe zi mişcându-te. Recomandarea este să vă mişcaţi în aer liber, ca să sintetizați în piele şi vitamina D.

Vitamina D este fabricată de organismul uman prin expunere la ultravioletele B. Nu sunt vizibile și există şi când afară este înnorat.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
De ce nu cer românii ajutor și ce înseamnă, de fapt, tratamentul depresiei. Psihiatru: Nu pedepsim, ci ajutăm
De ce nu cer românii ajutor și ce înseamnă, de fapt, tratamentul depresiei. Psihiatru: Nu pedepsim, ci ajutăm

Mergi la psihoterapeut dacă te simți trist prea des – îți poate schimba viața. Tot mai mulți specialiști spun că mersul la psihoterapeut este foarte important atunci când ne confruntăm cu depresia.

Modalitatea eficientă prin care pot fi realizate mai multe tratamente dentare într-o singură ședință
Modalitatea eficientă prin care pot fi realizate mai multe tratamente dentare într-o singură ședință

O singură cură de antibiotice, o singură anestezie. Așa pot fi realizate mai multe tratamente dentare într-o singură ședință.

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 25 mai 2025
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 25 mai 2025

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 25 mai 2025

 

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.