Merkel: Orice masura de stabilizare a euro trebuie sa aiba o strategie

Angela Merkel

Angela Merkel a declarat ca orice masura de stabilizare a monedei euro ar trebui sa faca parte dintr-un pachet strategic complet, descurajand astfel sperantele pentru decizii rapide de solutionare a crizei datoriilor de stat din zona euro.

 

Comisia Europeana si membrii zonei euro fac presiuni asupra Germaniei sa consolideze fondul de stabilitate financiara (EFSF) de 440 miliarde de euro creat anul trecut pentru combaterea crizelor din Europa la nivel national.

"Daca discutam despre un nou pachet de masuri, cel mai important este sa dezvoltam o strategie completa care sa includa neaparat o coordonare economica mai apropiata. Nu poti pur si simplu sa vorbesti in fiecare zi de cate un aspect particular", a afirmat Merkel.

Berlinul insista ca nu trebuie sa angajeze noi fonduri la EFSF, care a fost accesat pana acum numai de Irlanda. In schimb, guvernul german vrea sa discute moduri de a facilita utilizarea integrala a fondului existent.

Citește și
China
China este pregatita sa ajute Spania in lupta contra crizei economice

Surse oficiale europene au declarat pentru Reuters ca emisiunile de obligatiuni derulate cu succes in aceasta saptamana de Spania si Portugalia reduc presiunile asupra Germaniei pentru extinderea fondului.

Merkel: Germania e pregatita sa faca orice pentru sustinerea zonei euro

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
Citește și...
Austeritatea va frana iesirea din criza si va accentua problemele Uniunii
Austeritatea va frana iesirea din criza si va accentua problemele Uniunii

Politica de austeritate aleasa de statele europene la presiunile pietelor va frana iesirea din criza si va accentua problemele deja existente in zona euro si Uniunea Europeana (UE), apreciaza economistul Joseph Stiglitz.

China este pregatita sa ajute Spania in lupta contra crizei economice
China este pregatita sa ajute Spania in lupta contra crizei economice

Vicepremierul chinez va efectua o vizita in Spania, cu ocazia careia va discuta cu autoritatile locale despre dificultatile Madridului, intr-un moment in care mai multe tari din zona euro se confrunta cu o criza a datoriilor suverane.

Retragerea unui stat din zona euro inseamna si iesirea din UE
Retragerea unui stat din zona euro inseamna si iesirea din UE

Zona euro nu are sanse sa reziste daca statele cele mai fragile continua sa se confrunte cu dobanzi prohibitive care le imping spre faliment, iar o eventuala retragere a unui membru din uniunea monetara va insemna si iesirea din UE.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-o localitate din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-o localitate din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h pe DN7, localitatea Bujoreni.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.