Experți în educație: Rezultate obţinute la simularea pentru Evaluarea Naţională sunt dezamăgitoare

×
Codul embed a fost copiat

Miercuri elevii de clasa a 8-a au aflat rezultatele obţinute la simularea pentru Evaluarea Naţională.

Sunt dezamăgitoare, spun experţii în educaţie. Un elev din patru a luat mai puţin de 5 la limba română, iar la matematică raportul este de unul din 3. Procentul celor care au primit 10 este de sub 1 la sută.

La limba şi literatura română 24,7 la sută dintre elevi nu au luat cinci. Şi doar 11,4 la sută au luat între 9 şi 9.99. Au primit 10 251 de elevi.

La matematică situaţia este şi mai dramatică 40,8% dintre elevi au luat note mai mici de 5. În schimb aici nota 10 au luat 1385, adică 0,8 la sută din totalul elevilor.

Aceste note vin în contextul unor subiecte uşoare, spun specialiştii în educaţie.

Citește și
Elevi
Schimbări în Educație. Cum vrea ministrul Daniel David să modifice structura Evaluării Naționale

Marian Stas, Expert în Educaţie: "Dezastruoase, elevii sunt dezinteresați, elevi care nu ştiu, meditaţii, bani aruncaţi în vânt etc”.

Notele obţinute nu se trec în catalog, însă vor fi fianalizate în fiecare unitate de învăţământ. Anul acesta în clasa a8-a sunt înscrişi puţin peste 177 de mii de elevi dintre care 13 mii nici nu au vrut să susţină aceste simulări.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Schimbări în Educație. Cum vrea ministrul Daniel David să modifice structura Evaluării Naționale
Schimbări în Educație. Cum vrea ministrul Daniel David să modifice structura Evaluării Naționale

”Examenul elevilor de clasa a opta ar trebui să includă cerințe tip grilă și din alte domenii de studiu, în afară de română și matematică”, transmite ministrul Educației, la finalul celor 5 luni de evaluare a învățământului.

Ministrul Educaţiei: Nu este corect ca la Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a să fie doar două materii
Ministrul Educaţiei: Nu este corect ca la Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a să fie doar două materii

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat luni că nu este corect ca la Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a să fie doar două materii, atât timp cât elevilor li se cer mai multe competenţe.

Evaluare Națională 2025 pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Calendar oficial pentru elevii din clasele primare
Evaluare Națională 2025 pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Calendar oficial pentru elevii din clasele primare

Elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor susţine, în perioada următoare, Evaluările Naţionale, primii fiind cei din clasa a II-a, ale căror teste încep marţi.

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.