Adrian Câciu, despre noi creşteri de taxe şi eliminări ale facilităţilor fiscale: Nu va mai avea loc o ajustare masivă

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu
Inquam

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat joi, la Palatul Victoria, despre noi creşteri de taxe şi eliminări ale facilităţilor fiscale, că în 2023 şi în 2024 o ajustare masivă nu va mai avea loc.

El a precizat că, pe de altă parte, în PNRR se prevede ca până în 2026, după analiza regimului fiscal, să se intre pe o serie de ajustări, care vor fi anunţate la momentul respectiv.

Ministrul Finanţelor a fost întrebat după şedinţa de Guvern dacă pentru anul 2024 sunt avute în vedere noi creşteri de taxe şi eliminări ale facilităţilor fiscale pentru anumite sectoare. "Eu v-am spus destul de clar şi am fost destul de clar că în 2023 şi în 2024 o ajustare masivă nu va mai avea loc, jalonul din PNRR spunându-ne ce am avut de făcut până în 2023. Pe de altă parte, tot în PNRR se prevede ca până în 2026, după analiza regimului fiscal, să intrăm pe o serie de ajustări”, a spus ministrul Finanţelor.

Ministrul Adrian Câciu a mai arătat că, din punctul lui de vedere, acest lucru va fi făcut, dar vor anunţa după deciziile coaliţiei, dar nu mai devreme de 2024.

”O să vedeţi la momentul în care începem această dezbatere şi implementarea să se facă în 2025, 2026 pe anumite zone (..) pentru că se pune întotdeauna un subiect ca şi cum ar fi un subiect care-i defavorizează pe unii sau pe alţii, acolo unde sunt distorsiuni economice create de sistemul fiscal", a mai spus Adrian Câciu.

Citește și
banchet
Cum au ajuns părinții din România să cheltuie mii de lei la finalul de liceu al copiilor lor: ”Pretențiile sunt tot mai mari”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Cum au ajuns părinții din România să cheltuie mii de lei la finalul de liceu al copiilor lor: ”Pretențiile sunt tot mai mari”
Cum au ajuns părinții din România să cheltuie mii de lei la finalul de liceu al copiilor lor: ”Pretențiile sunt tot mai mari”

La final de liceu, părinții români cheltuiesc mii de lei pentru balul de absolvire al copiilor. Liceenii sunt la vârsta la care vor să atragă atenția, iar pentru asta au pretenții, de multe ori exagerate.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie. 

Regula 50, 30, 20 pentru economisire. Cum funcționează și cum o poți pune în practică
Regula 50, 30, 20 pentru economisire. Cum funcționează și cum o poți pune în practică

Regula 50-30-20 pentru economisire este o metodă frecvent utilizată pentru a împărți cheltuielile din bugetul personal sau al gospodăriei.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.