BNR a menținut rata dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an. Inflația se reduce mai puțin decât se anticipa

Banca Națională a României
Shutterstock

Consiliul de istraţie al Băncii Naţionale a României a decis luni să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an, a anunţat banca centrală.

De asemenea, CA al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Conform BNR, rata anuală a inflaţiei a scăzut în ianuarie 2025 la 4,95%, de la 5,14% în decembrie 2024, şi a crescut în februarie la 5,02%. Faţă de finele anului trecut, ea s-a redus mai puţin decât s-a anticipat, în condiţiile în care scăderile de dinamică consemnate pe ansamblul primelor două luni ale trimestrului I de preţurile alimentelor, produselor din tutun şi combustibililor au fost contrabalansate în bună măsură de accelerarea creşterii preţurilor energiei şi a preţurilor istrate.

Rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat şi-a reluat descreşterea în acest interval într-un ritm vizibil mai alert, aşa cum s-a previzionat, coborând la 5% în februarie 2025, de la 5,6% în decembrie 2024, în principal sub impactul efectelor de bază dezinflaţioniste de la nivelul subcomponentelor non-alimentare şi al scăderii dinamicii preţurilor importurilor.

Influenţe moderate de sens opus au continuat să vină din majorarea cotaţiilor unor mărfuri agroalimentare, precum şi din costurile salariale crescute, transferate cel puţin parţial, asupra unor preţuri de consum, inclusiv pe fondul cotelor ridicate ale aşteptărilor inflaţioniste pe termen scurt.

Citește și
Mugur Isărescu
Când va scădea rata dobânzii de politică monetară. Anunțul lui Mugur Isărescu: ”Deci de-aia v-am spus-o”

Creștere economică peste așteptări în trimestrul IV din 2024

Rata anuală a inflaţiei calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC - indicator al inflaţiei pentru statele membre UE) a scăzut în februarie 2025 la 5,2%, de la 5,5% în decembrie 2024. Rata medie anuală a inflaţiei IPC s a redus la 5,2% în februarie 2025, de la 5,6% în decembrie 2024. La rândul ei, rata medie anuală a inflaţiei calculată pe baza IAPC a scăzut în februarie 2025 la 5,5%, de la 5,8% în decembrie 2024.

Activitatea economică şi-a accelerat peste aşteptări creşterea în trimestrul IV 2024, la 0,8%, de la 0,1% în precedentele trei luni (variaţie trimestrială), astfel încât excedentul de cerere agregată şi-a încetinit probabil tendinţa de restrângere în acest interval în raport cu previziunile.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, avansul PIB s-a redus la 0,7% în trimestrul IV 2024, de la 1,2% în trimestrul anterior. Creşterea în termeni anuali a consumului gospodăriilor populaţiei a rămas totuşi alertă în acest interval, temperându-se doar uşor în raport cu trimestrul III, în timp ce formarea brută de capital fix a consemnat o amplă contracţie în raport cu perioada similară a anului precedent.

Totodată, evoluţia exportului net şi-a mărit impactul contracţionist, în condiţiile în care dinamica anuală a volumului importurilor de bunuri şi servicii s-a reamplificat, iar cea a volumului exporturilor a continuat să se adâncească în teritoriul negativ. Deficitul comercial şi-a încetinit totuşi creşterea în termeni anuali şi în acest trimestru - pe fondul ameliorării semnificative a raportului de schimb -, însă deficitul de cont curent şi-a accelerat-o puternic, dată fiind şi deteriorarea severă a balanţelor veniturilor, inclusiv pe seama fluxurilor de fonduri europene de natura contului curent.

Încetinire pronunțată a creșterii economice în trimestrul I din 2025

Cele mai recente date şi analize indică o încetinire pronunţată a creşterii în termeni trimestriali a economiei în trimestrul I 2025, implicând o dinamică anuală a PIB relativ similară celei din trimestrul precedent, în condiţiile unor evoluţii divergente la nivelul componentelor cererii agregate şi al sectoarelor majore.

Astfel, în luna ianuarie 2025, vânzările cu amănuntul şi-au diminuat semnificativ ritmul de creştere anuală, iar serviciile prestate populaţiei au scăzut uşor faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce dinamica anuală a volumului lucrărilor de construcţii a consemnat un amplu salt, urcând mult în teritoriul pozitiv, în principal ca urmare a inflexiunilor majore produse pe segmentul rezidenţial şi pe cel al construcţiilor inginereşti.

Producţia industrială a suferit însă o contracţie în termeni anuali, iar variaţia anuală a exporturilor de bunuri şi servicii a înregistrat o creştere sensibil mai modestă în raport cu trimestrul IV 2024 decât cea evidenţiată în cazul importurilor, astfel încât decalajul negativ dintre acestea s-a mărit semnificativ. Drept urmare, deficitul comercial şi-a accelerat puternic creşterea în termeni anuali în luna ianuarie 2025 comparativ cu trimestrul IV 2024, însă deficitul de cont curent şi-a temperat-o considerabil, sub impactul intrărilor mari de fonduri europene de natura subvenţiilor.

Pe piaţa muncii, efectivul salariaţilor din economie şi-a accelerat creşterea lunară în decembrie 2024 şi în ianuarie 2025, iar rata şomajului BIM s-a redus uşor pe ansamblul primelor două luni din acest an, după ce a urcat şi s-a menţinut la o valoare medie de 5,7% în semestrul II 2024.

Totodată, potrivit sondajelor de specialitate, intenţiile de angajare pe orizontul foarte scurt de timp s-au mărit pe ansamblul trimestrului I 2025, după două trimestre de descreştere, iar deficitul de forţă de muncă şi-a corectat integral în acelaşi interval scăderea pronunţată înregistrată în ultimul trimestru din 2024. Dinamica anuală a salariului brut nominal a continuat să se reducă în ianuarie 2025, rămânând însă la un nivel de două cifre, iar cea a costului unitar cu forţa de muncă din industrie s-a mărit la 15,3% în debutul acestui an, după ce s-a redus considerabil în trimestrul IV 2024.

"Principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare au rămas relativ constante în lunile februarie şi martie 2025. Randamentele pe termen lung ale titlurilor de stat şi-au prelungit traiectoria descendentă până spre finele lunii februarie, corectându-şi integral creşterea abruptă consemnată în prima parte a lui ianuarie, iar ulterior s-au menţinut aproape neschimbate, în condiţiile atenuării îngrijorărilor investitorilor financiari legate de perspectiva consolidării bugetare după finalizarea şi adoptarea proiectului de buget pentru anul curent, dar şi pe fondul fluctuaţiilor apetitului global pentru risc. În această conjunctură, cursul de schimb leu/euro s-a repoziţionat la jumătatea trimestrului I 2025 şi a rămas apoi pe un palier mai înalt. În raport cu dolarul SUA, leul s-a întărit semnificativ în februarie-martie, recuperând în bună măsură pierderea de valoare din trimestrul anterior, ca urmare a deprecierii accentuate consemnate de moneda americană pe pieţele financiare internaţionale în acest interval", se arată în comunicatul băncii centrale.

Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat a continuat să se mărească pe ansamblul primelor două luni ale trimestrului I 2025, ajungând la 9,4% în februarie, de la 8,8% în decembrie 2024, în condiţiile în care creditul acordat societăţilor nefinanciare şi-a accelerat creşterea, în timp ce ritmul împrumuturilor populaţiei şi-a frânat puternic ascensiunea, în principal pe seama celor pentru consum. Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat a scăzut marginal, la 69,9% în februarie 2025, de la 70,0% în decembrie 2024.

Banca centrală a decis anul trecut, în două rânduri, scăderea ratei dobânzii cheie, în luna iulie, de la 7% pe an la 6,75% pe an, şi în luna august la 6,5% pe an. Dobânda cheie era nemodificată din luna ianuarie 2023. 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
BNR menține o politică monetară stabilă pentru începutul de an. Rata dobânzii de politică monetară rămâne la 6,5%
BNR menține o politică monetară stabilă pentru începutul de an. Rata dobânzii de politică monetară rămâne la 6,5%

Consiliul de istraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an, a anunţat banca centrală.

Când va scădea rata dobânzii de politică monetară. Anunțul lui Mugur Isărescu: ”Deci de-aia v-am spus-o”
Când va scădea rata dobânzii de politică monetară. Anunțul lui Mugur Isărescu: ”Deci de-aia v-am spus-o”

Rata dobânzii de politică monetară ar urma să scadă după cel puțin două luni consecutive de scădere a prețurilor, a declarat joi Mugur Isărescu.

Inflația este încă periculos de mare. BCE a majorat rata dobânzii la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani
Inflația este încă periculos de mare. BCE a majorat rata dobânzii la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani

Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat joi costurile de împrumut la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani şi a lăsat uşa deschisă pentru alte majorări ulterioare.

BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară cu 0,75 de puncte procentuale, la 6,25%
BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară cu 0,75 de puncte procentuale, la 6,25%

BNR a decis în şedinţa de miercuri majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an, de la 5,50 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2022.

BNR a redus dobânda de politică monetară și rata dobânzii pentru facilitatea de depozit
BNR a redus dobânda de politică monetară și rata dobânzii pentru facilitatea de depozit

Consiliul de istraţie al Băncii Naţionale a României a decis, miercuri, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu data de 6 august, informează banca centrală.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.