Decembrie, cea mai buna luna din 2011 pentru cei din domeniul serviciilor. Ce bacsis au dat romanii

×
Codul embed a fost copiat

Cuprinsi de febra sarbatorilor, romanii au fost mai generosi in aceasta perioada si au dat bacsis. Doar ca o simpla comparatie arata ca n-au mai fost risipitori ca odinioara, iar piata spagii a fost injumatatita. Nu a depasit 300 de milioane de euro.

 

Adrian e frizer de multa vreme. Si ne spune ca in fiecare an, in timp ce altii se gandesc numai la distractie si la noaptea de Revelion, el lucreaza de dimineata pana seara si ajunge acasa chiar si cu salariu in plus.

''Incasarile sunt mai mari si pentru ca este luna sarbatorilor si bacsisul este mai gras", spune Adrian.

Bacsisul inseamna o suma de bani care se poate oferi peste plata cuvenita, drept multumire pentru un serviciu pe care l-am primit.

Citește și
bacsis
Vrei sa castigi bani pe langa salariu? Lista joburilor cu cele mai mari bacsisuri

Asa se intampla mereu, daca este multumit, clientul lasa mai mult decat este pe bon.

In 5 ani, de cand e taximetrist, Mihai scoate intotdeauna mai mult de sarbatori.

Si Sorin ii da dreptate. Recunoaste cu zambetul pe buze ca are buzunarele pline.

Chiar si asa s-au dus vremurile in care lumea nu auzise de criza. Banii lasati de romani in aceste saptamani sub forma de bacsis s-au injumatatit in comparatie cu anii trecuti.

''Piata bacsisului in Romania ajunge la 200 -300 de milioane de euro anual. In perioadele de bum economic ajungea chiar si la 500 de milioane de euro pe an'', declara Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar.

Iar aceste cifre sunt valabile pentru piata restaurantelor, industria hoteliera, transport privat si tot ce inseamna servicii de intretinere corporala.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
FOTO. Bacsisul care l-a facut pe un chelner sa isi piarda credinta in Dumnezeu
FOTO. Bacsisul care l-a facut pe un chelner sa isi piarda credinta in Dumnezeu

Un chelner din Statele Unite a crezut ca s-a ales cu o "spaga" generoasa pentru ultima masa la care servise, insa ceea ce a crezut ca e o bancnota de 10 dolari era de fapt doar o hartie fara valoare.

Vrei sa castigi bani pe langa salariu? Lista joburilor cu cele mai mari bacsisuri
Vrei sa castigi bani pe langa salariu? Lista joburilor cu cele mai mari bacsisuri

Bacsisurile par sa fi revenit iar in vietile angajatilor, dupa ce mai bine de trei ani nimanui nu i-a mai dat mana sa lase ceva pentru serviciile primite.

Recomandări
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”

Președintele Nicușor Dan a participat, luni, la Vilnius, la Summitul B9 și Țările Nordice. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.

Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski

Rusia a cerut Ucrainei retragerea trupelor din cele patru regiuni pe care Moscova le revendică drept anexate, ca precondiție pentru acceptarea unui armistițiu general. În paralel, Donald Trump solicită o întâlnire cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.