Promisiunile premierului Ponta dupa ce Guvernul, FMI si Comisia Europeana au ajuns la un acord de principiu

×
Codul embed a fost copiat

Dupa negocieri tensionate, Guvernul, Fondul Monetar si Comisia Europeana au ajuns in cele din urma la un acord de principiu in privinta bugetului pe 2015.

Anuntul a fost facut de premier, care sustine ca anul viitor, nu vor fi introduse, taxe si impozite noi. Potrivit lui Victor Ponta, exista bani pentru majorarea pensiilor si a unor ajutoare sociale.

Premierul a explicat ca, deocamdata, este vorba despre un acord de principiu, insa pe baza acestuia va fi finalizat si proiectul de buget pe 2015, astfel incat, "vineri dimineata", bugetul de stat pe 2014 sa fie aprobat si trimis in Parlament.

"Practic, vom avea un buget in suma totala de 238 miliarde lei, din care 225 sunt venituri si 13 miliarde este deficitul de 1,83% din PIB. De asemenea, s-a acceptat de catre partenerii nostri internationali estimarea unei cresteri economice egale cu cea din 2014, de 2,5% din PIB. Pentru proiecte cofinantate, europene, sunt prevazute, fiind vorba despre doua exercitii bugetare care se suprapun, 2007-2013 si 2014-2020, sume suplimentare de 19 miliarde lei din bugetul de stat si 9 miliarde pentru autoritati locale", a spus Ponta, la finalul discutiei avute, marti, cu expertii Fondului Monetar International (FMI) si cei ai Comisiei Europene (CE).

El a precizat ca nu va exista nicio taxa si niciun impozit suplimentar in 2015, iar bugetul "se inchide fara a introduce in 2015 vreo alta taxa si impozit". De asemenea, conform sursei citate, cota unica de 16% ramane in vigoare si va exista si o taxa care se va reduce: taxa pe constructii speciale, care va scadea de la 1,5 la 1%.

Citește și
Victor Ponta
Victor Ponta: FMI se descarca pe "elevul din ultima banca. Nu vom accepta niciun fel de deficit mai jos de 1,4%"

Premierul a mai declarat ca toate masurile - fie de stimulare economica, fie de echitate sociala - raman in buget, respectiv reducerea CAS cu 5% la agajator, scutirea impozitului reinvestit, majorarea pensiilor si dublarea alocatiilor pentru copiii din familii cu venituri reduse. De asemenea, se va pastra cresterea salariului minim.

Victor Ponta a anuntat ca bugetul de stat 2015 va fi format din 238 miliarde lei, din care 225 venituri si 13 miliarde lei reprezentati de deficitul asumat cu FMI, CE si Banca Mondiala. Premierul a mai spus s-a luat in considerare estimarea unei cresteri economice egale cu cea din 2014, adica de 2,5% din PIB.

"Am reusit sa rezolvam o problema importanta - scaderea TVA la pachetele all-inclusive din turism, de la 24% la 9%. Era o problema de competitivitate. E un impact de 100 milioane de lei pe buget." - a mai spus premierul.

Negocierile cu FMI, CE si Banca Mondiala

Anterior, surse citate de Mediafax au declarat ca expertii FMI si cei ai Comisiei Europene au agreat un deficit de 1,4% pentru 2015, iar negocierile cu Guvernul se axeaza in prezent asupra unei alocari suplimentare pentru cofinantare, fara insa sa existe un acord pentru fonduri suplimentare la armata.  "La acest moment nu exista insa un acord pentru o alocare suplimentara destinata armatei", au adaugat sursele.

Expertii Fondului Monetar International si cei ai Comisiei Europene au venit la Guvern, marti dimineata, pentru o discutie cu premierul Victor Ponta. Fondul Monetar International si Comisia Europeana au cerut Guvernului sa reduca deficitul bugetar pentru anul viitor la 0,9% din PIB, solicitare pe care partea romana a considerat-o inacceptabila, luand astfel in calcul intreruperea discutiilor daca nu este agreat un deficit de 1,4%.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Negocierile dintre Guvern si FMI si Comisia Europeana, pe ultima suta de metri. Guvernul vrea ca deficitul sa fie 2%
Negocierile dintre Guvern si FMI si Comisia Europeana, pe ultima suta de metri. Guvernul vrea ca deficitul sa fie 2%

Marti, cel mai probabil, negocierile cu FMI ar putea ajunge la final, a declarat marti premierul Victor Ponta. O noua runda de discutii, se pare si ultima, intre Guvern si delegatia FMI si a Comisiei Europene a avut loc luni, la Ministerul Finantelor.

Victor Ponta: FMI se descarca pe
Victor Ponta: FMI se descarca pe "elevul din ultima banca. Nu vom accepta niciun fel de deficit mai jos de 1,4%"

Reprezentantii Guvernului dau tot mai posibila ruperea acordului cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana.

Reprezentantii FMI si CE cer Guvernului un deficit de 0,9% in loc de 1,4%. Reactia premierului
Reprezentantii FMI si CE cer Guvernului un deficit de 0,9% in loc de 1,4%. Reactia premierului

Premierul Victor Ponta spune ca nu crede, la acest moment, ca acordul Romaniei cu FMI va fi "rupt", explicand ca este o perioada de negocieri care pot fi dure, dar arata ca un deficit de 0,9% este inacceptabil.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

LIVE TEXT | Italia - România: „tricolorii mici” debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | Italia - România: „tricolorii mici” debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum contra selecționatei similare a Italiei, la Campionatul European din Slovacia. Meciul din Trnava este transmis în direct pe PRO TV și pe VOYO.