România nu mai e „apetisantă”. Investițiile străine directe s-au prăbușit cu 35%, la 6,1 mld. euro, în primele 10 luni

investitii romania
Shutterstock

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România s-au redus la 6,1 miliarde de euro în primele 10 luni ale acestui an, de la 9,5 miliarde de euro în perioada ianuarie - octombrie 2022, potrivit datelor BNR, conform Agerpres.

"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 6,148 miliarde de euro (comparativ cu 9,529 miliarde de euro în perioada ianuarie - octombrie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 6,078 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 70 milioane euro", se spune în comunicatul BNR.

Recent, la o întâlnire cu reprezentanți ai investitorilor străini, președintele Senatului, Nicolae Ciucă (președinte al PNL și fost premier) a declarat că rezultatele foarte bune de anul trecut când vine vorba despre investiții reflectă încrederea investitorilor în România.

„Anul trecut, ca o dovadă a încrederii în economia României, totalul investiţiilor străine a fost de aproape 11 miliarde de euro, bani care se reflectă în crearea de noi locuri de muncă, în dezvoltarea infrastructurii şi în creşterea economică a ţării”, a declarat Ciucă. Anul acesta însă, iată, încrederea măsurată în investiții a scăzut cu 35%. 

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a scăzut cu 5,3%, în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2022, la 5.850 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Citește și
bani
Regula 50, 30, 20 pentru economisire. Cum funcționează și cum o poți pune în practică

Cele 5.850 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 120,927 milioane de dolari, în creştere de aproape 3,5 ori faţă de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-septembrie 2022, de 35,06 milioane de dolari.

În octombrie 2023, au fost înmatriculate 608 societăţi noi cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost în în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (30,92%), activităţi profesionale, istrative, ştiinţifice şi tehnice (21,38% din total) şi transport, depozitare şi comunicaţii (13,16%).

La finele lunii octombrie 2023, în România existau 250.066 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la aproape 69,11 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.601 (capital subscris de 3,42 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,847 miliarde de dolari, în 6.055 firme.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Regula 50, 30, 20 pentru economisire. Cum funcționează și cum o poți pune în practică
Regula 50, 30, 20 pentru economisire. Cum funcționează și cum o poți pune în practică

Regula 50-30-20 pentru economisire este o metodă frecvent utilizată pentru a împărți cheltuielile din bugetul personal sau al gospodăriei.

Analiză: Apartamentele şi garsonierele decomandate din Bucureşti sunt cele mai valoroase, în această perioadă
Analiză: Apartamentele şi garsonierele decomandate din Bucureşti sunt cele mai valoroase, în această perioadă

Apartamentele şi garsonierele decomandate din Bucureşti sunt cele mai valoroase, preţul mediu al unei garsoniere, de exemplu, fiind de peste 60.000 de euro, arată un studiu publicat, vineri, de o platformă imobiliară.

Trump amenință Apple cu taxe vamale de 25% dacă iPhone-urile nu sunt fabricate în SUA
Trump amenință Apple cu taxe vamale de 25% dacă iPhone-urile nu sunt fabricate în SUA

Autoritățile americane vor impune tarife vamale de 25% pentru produsele Apple dacă compania nu încetează producția de iPhone-uri în afara țării, a declarat președintele american Donald Trump.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.