Tot mai mulți români pornesc afaceri în agricultură. Primesc multiple opțiuni de finanțare

×
Codul embed a fost copiat

Agricultura îi atrage pe tot mai mulţi dintre românii care vor să îşi deschidă o afacere. Numai anul acesta, România s-a "îmbogăţit" cu peste 10 mii de ferme noi practic de cinci ori mai multe prin comparaţie cu anul trecut.

Oamenii sunt atraşi de multiplele opţiuni de finanţare pe care le au mai ales că agricultura este unul dintre sectoarele care primeşte bani mulţi din partea Uniunii Euroepene. Din păcate, spun consultanţii financiari, mulţi fermieri ratează ţinta şi ajung repede la faliment pentru că nu ştiu să îşi dezvolte afacerea.

Marius Caravețeanu din judeţul Dâmboviţa a început cu trei hectare luate în arendă. Acum ferma, unde cultiva în principal cereale se întinde pe mai bine de 800 de hectare. A reuşit să se dezvolte treptat, iar banii primiţi de la Uniunea Europeană, peste 1 milion de euro, i-au fost de mare ajutor.

Marius Caravețeanu, fermier: ”Suntem deja la al patrulea proiect implementat pe fonduri europene, proiecte care au constat în realizarea unor spaţii de depozitare, staţii de condiţionare şi poate cel mai important dotarea cu tractoare şi utilaje agricole, combine de recoltat cereale şi porumb, floarea-soarelui”.

De altfel, atraşi de multiplele posibilităţi de finanţare, tot mai mulţi români îşi deschid afaceri în agricultură. Numai anul acesta în toată ţara au apărut peste 10 mii de ferme noi. În jumătate dintre ele se cultivă cereale, legume sau fructe. Restul sunt axate fie pe creşterea animalelor fie pe pomicultură. Iată care a fost planului lui Milian Barbu din Ilfov.

Citește și
banchet
Cum au ajuns părinții din România să cheltuie mii de lei la finalul de liceu al copiilor lor: ”Pretențiile sunt tot mai mari”

Milian Barbu: ”Am dorit să accesăm fonduri europene, înfiinţarea fermei, tânărul fermier. Adică oarecum să înfiinţăm ferma să facem solariile şi pe parcurs să ne dezvoltăm, să ne modernizăm, să ne cumpărăm utilaje”.

Programele sunt gândite în aşa fel încât fermierii să se poată dezvolta treptat.

Să zicem că avem un hectar de teren pe care cultivăm vinete în sere. În acest situaţie, putem accesa mai multe linii de finanţare. Unele sunt europene, altele din programe naţionale. În cazul nostru, pentru început putem primi până la 5 mii de euro pe hectar pentru cultură. Apoi, dacă alegem să ne asociem cu alţi fermieri, putem accesa noi fonduri. Bani ne mai vin şi de la bugetul naţional pentru depozite, utilaje sau combustibil.

Din păcate, multe dintre firmele nou înfiinţate nu au viaţă lungă. Deşi reuşesc să obţină finanţări pentru proiectele lor, mulţi fermieri se încurcă atunci când trebuie să îşi vândă marfa. Numai anul acesta, am avut tone de legume abandonate pe câmp.

Dorin Ciobanu, consultant fonduri europene în agricultură: ”Greul începe când nu ai loc în piaţă, nu ştii unde să vinzi..cum se spune la noi, la români, "ştim să producem, nu ştim să vindem". Pentru că ştiinţa în a vinde de fapt înseamnă marketing. Din păcate, mulţi dintre tineri sau chiar dintre fermierii existenţi nu au pregătirea necesară în marketing, în ideea de căuta şi identifica cea mai bună soluţie de a intra în piaţă”.

Lipsa asocierii este principalul motiv pentru care fermierii eşuează în a-şi vinde marfa. De altfel, România are cele mai mici şi fărâmiţate ferme din Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Cum au ajuns părinții din România să cheltuie mii de lei la finalul de liceu al copiilor lor: ”Pretențiile sunt tot mai mari”
Cum au ajuns părinții din România să cheltuie mii de lei la finalul de liceu al copiilor lor: ”Pretențiile sunt tot mai mari”

La final de liceu, părinții români cheltuiesc mii de lei pentru balul de absolvire al copiilor. Liceenii sunt la vârsta la care vor să atragă atenția, iar pentru asta au pretenții, de multe ori exagerate.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie. 

Regula 50, 30, 20 pentru economisire. Cum funcționează și cum o poți pune în practică
Regula 50, 30, 20 pentru economisire. Cum funcționează și cum o poți pune în practică

Regula 50-30-20 pentru economisire este o metodă frecvent utilizată pentru a împărți cheltuielile din bugetul personal sau al gospodăriei.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.