Zona euro a iesit din cea mai lunga recesiune de la adoptarea monedei unice, anunta Bloomberg

UE

Zona euro a iesit din recesiune in trimestrul al doilea, cu o crestere eocnomica de 0,3% fata de primele trei luni ale anului, dupa o perioada de un an si jumatate de contractie economica, cea mai indelungata de la adoptarea monedei unice, in 1999.

Media estimarilor economistilor indica o crestere de 0,2% in zona euro in trimestrul al doilea. In primele trei luni ale anului, PIB-ul zonei euro a scazut cu 0,3% fata de ultimul trimestru din 2012.

Cu inflatia la 1,6% si un somaj record de 12,1%, situatia economica ramane una dificila in Europa.

Pietele nu au afisat o reactie semnificativa dupa publicarea datelor privind PIB-ul zonei euro, potrivit Wall Street Journal.

Moneda euro este in stagnare fata de dolar, la aproximativ 1,32 dolari pe euro, iar cotatiile obligatiunilor guvernamentale germane nu inregistreaza variatii semnificative, situatie similara si pe bursele vest-europene.

Citește și
Varsovia
Singurul stat european care n-a intrat in recesiune nu trece la moneda unica. Explicatia premierului

Economia zonei euro a iesit in trimestrul al doilea din cea mai lunga recesiune inregistrata de la formarea blocului monetar, in principal datorita cresterilor in de Germania si Franta, pe fondul primei perioade prelungite de liniste pe pietele financiare de la izbucnirea crizei datoriilor de stat, in urma cu trei ani, noteaza Bloomberg.

Fata de trimestrul al doilea al anului trecut, economia zonei euro a scazut cu 0,7%, potrivit Eurostat.

PIB-ul Uniunii Europene a crescut cu 0,3% in trimestrul al doilea fata de primele trei luni ale anului, dar a inregistrat o contractie de 0,2% raportat la perioada corespunzatoare a anului trecut.
Germania si Franta, cele mai mari economii europene, au inregistrat cresteri de 0,7%, respectiv 0,5% ale PIB in intervalul aprilie-iunie fata de primul trimestru din acest an, depasind estimarile economistilor. Raportat la aceeasi perioada a anului trecut, economia Germaniei a crescut cu 0,5%, iar cea za cu 0,3%, potrivit Eurostat.

Romania a inregistrat o crestere economica de 0,3% in trimestrul al doilea fata de primele trei luni ale anului, iar Produsul Intern Brut a urcat cu 1,2% raportat la aceeasi perioada a anului trecut. In prima jumatate a anului cresterea economica s-a plasat la 1,7% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Fata de primul trimestru, cele mai solide cresteri ale PIB din UE au fost in in Germania, Cehia, Finlanda (0,7% fiecare), Lituania si Marea Britanie (0,6%), la polul opus situandu-se Cipru (-1,4%), Italia si Olanda (-0,2%).

Datele comparabile trimestrial nu sunt disponibile pentru mai multe state, printre care si Grecia.

Astfel, in trimestrul al doilea fata de perioada corespunzatoare din 2012, tarile UE cu cele mai robuste rate de crestere economica sunt Letonia (4,3%), Lituania (4,1%), Estonia si Marea Britanie (1,4% fiecare), respectiv Romania cu 1,2%.
Cele mai abrupte contractii au fost in in Cipru (-5,2%), Grecia (-4,6%), Italia si Portugalia (-2% fiecare).

Economia bulgara a scazut cu 0,1% in trimestrul al doilea fata de primele trei luni ale anului, cu o crestere de 0,2% raportat la aceeasi perioada a anului trecut.

In Cehia, cresterea trimestriala de 0,7% este completata de o rata anuala de contractie de 1,2%, iar Polonia, cea mai mare economie din blocul statelor foste comuniste, a inregistrat o expansiune economica de 0,4% fata de primele trei luni ale anului si o crestere de 1,1% comparativ cu intervalul aprilie-iunie 2012.

Ungaria a avut o crestere economica de 0,1% fata de primul trimestru al anului si de 0,2% raportat la al doilea trimestru din 2012.

Austria a inregistrat in trimestrul al doilea rate de crestere de 0,2%, atat fata de primele trei luni din an, cat si raportat la perioada corespunzatoare a anului trecut.

Economia Belgiei a crescut cu 0,1% fata de primul trimestru, dar a scazut cu 0,1% comparativ cu trimestrul al doilea al lui 2012.
Spania a inregistrat o contractie trimestriala de 0,1%, iar rata anuala de declin s-a cifrat la 1,7%.

PIB-ul Portugaliei a crescut cu 1,1% in trimestrul al doilea fata de primele trei luni ale anului, afisand un declin de 2% raportat la perioada similara din 2012.

Economia slovaca a crescut uc 0,3% la trimestru, cu o rata anuala de plus 0,8%.

Suedia a raportat o scadere de 0,1% a economiei in perioada aprilie-iunie fata de primul trimestru, cu o crestere de 0,6% comparativ cu trimestrul al doilea al anului trecut.

In Finlanda, cresterea economica a stagnat fata de trimestrul al doilea din 2012, dar PIB a urcat cu 0,7% raportat la perioada ianuarie-martie.

Principalii parteneri economici externi ai UE, SUA si Japonia, au inregistrat rate trimestriale de crestere de 0,4% si 0,6%, respectiv 1,4% si 0,9% fata de trimestrul al doilea al anului trecut.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Business Insider:
Business Insider: "Recesiunea Europei a ajuns sau e pe cale sa ajunga la final"

"Recesiunea in Europa s-a terminat" e anuntul optimist facut miercuri de Business Insider, care mai apoi nuanteaza afirmatia: "a ajuns la final sau este pe cale sa ajunga acolo".

Singurul stat european care n-a intrat in recesiune nu trece la moneda unica. Explicatia premierului
Singurul stat european care n-a intrat in recesiune nu trece la moneda unica. Explicatia premierului

Polonia nu va putea adopta euro in anii urmatori, din cauza unui impas parlamentar care ar putea dura pana in 2019, a declarat premierul polonez, Donald Tusk, intr-un interviu acordat cotidianului Gazeta Wyborcza, citat de AFP.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.