A doua cutie neagră a avionului indonezian prăbuşit a fost găsită. Unde era îngropată

cutie neagra avion Lion Air
Agerpres

Scafandrii au descoperit a doua cutie neagră ce conţine înregistrările vocale ale aparatului Boeing aparţinând companiei Lion Air, prăbuşit în octombrie

 

Avionul s-a prăbuşit în largul Indoneziei pe 29 octombrie iar tragedia aeriană a făcut 189 de morţi.

"Am găsit înregistratorul de zbor în această dimineaţă în jurul orei 9:00 locale (2:00 GMT)", a declarat Haryo Satmiko, şeful Comitetului pentru Siguranţa Transporturilor.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Comandamentului Flotei de Vest, Agung Nugroho, scafandrii marinei au descoperit cutia neagră în apropierea locului unde s-a prăbuşit avionul în largul coastei provinciei Java de Vest, îngropată sub noroi gros în apă la o adâncime de 30 de metri.

Citește și
Avion Lion Air
Noi părţi din avionul Lion Air, scoase la suprafaţă. Un scafandru a murit în timpul căutărilor

Aparatul Boeing 737 Max 8 a pierdut ul cu controlorii de trafic aerian la câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul Soekarno Hatta din Jakarta la 29 octombrie.

Înregistrarea comunicaţiilor echipajului ar trebui să-i ajute pe anchetatori, care încearcă să înţeleagă de ce avionul care tocmai intrase în serviciu, s-a prăbuşit în mare la 13 minute după decolarea de la Jakarta.

Prima cutie neagră, care conţine înregistrări de date tehnice, a fost găsită la scurt timp după accident şi a indicat probleme la vitezometru.

În timpul ultimului zbor al aparatului, piloţii i-au anunţat pe controlorii aerieni că aveau probleme tehnice în legătură cu instrumentele de la bord, potrivit raportului preliminar al anchetatorilor indonezieni.

Avionul a avut probleme similare în timpul zborului său anterior, dar piloţii au trecut la pilotare manuală pentru a recăpăta controlul aparatului.

Anchetatorii nu au explicaţii de ce piloţii ultimului zbor JT610 nu au putut face acelaşi lucru.

Cutiile negre permit elucidarea a 90% dintre cauzele prăbuşirii, potrivit experţilor în aviaţie.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Piloţii au încercat disperați să redreseze aeronava de 24 de ori în 11 minute. De ce s-a prăbușit avionul Lion Air
Piloţii au încercat disperați să redreseze aeronava de 24 de ori în 11 minute. De ce s-a prăbușit avionul Lion Air

Un raport preliminar a dezvăluit mai multe detalii despre avionul Lion Air, Zborul 610, prăbușit în Marea Java cu 189 de persoane la bord, în urmă cu o lună, relatează CNN.

Noi părţi din avionul Lion Air, scoase la suprafaţă. Un scafandru a murit în timpul căutărilor
Noi părţi din avionul Lion Air, scoase la suprafaţă. Un scafandru a murit în timpul căutărilor

Scafandrii au găsit epava, mai precis partea principală a fuselajului, după catastrofă aeriană din Indonezia.

O cutia neagră a avionului Boeing 737 MAX prăbușit, recuperată din mare
O cutia neagră a avionului Boeing 737 MAX prăbușit, recuperată din mare

Echipele indoneziene de căutare au recuperat cutia neagră a avionului companiei low-cost Lion Air care s-a prăbuşit luni în Marea Java cu 189 de persoane la bord, relatează CNN.

Un avion cu 189 de pasageri s-a prăbuşit în mare, în Indonezia. Au fost găsite resturi în apă. VIDEO
Un avion cu 189 de pasageri s-a prăbuşit în mare, în Indonezia. Au fost găsite resturi în apă. VIDEO

Avionul companiei indoneziene low-cost Lion Air s-a prăbuşit în mare la câteva minute după decolarea de pe aeroportul internaţional din Jakarta şi avea 189 de persoane la bord.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.