Accidentul aviatic de la Washington. Oficialii au identificat 66 din cele 67 de victime

avion prabusit washington
Profimedia

Oficialii din Washington, DC, au identificat 66 din cele 67 de persoane care au murit în urma impactului între un avion de pasageri American Airlines şi un elicopter militar, deasupra fluviului Potomac, potrivit Reuters.

 

O declaraţie comună a agenţiilor arată că toate cele 67 de trupuri au fost recuperate. Corpul inginerilor din Armata SUA continuă însă munca pentru a recupera epava avionului din fluviul Potomac, în apropiere de Aeroportul Naţional Reagan din Washington. Oficialii plănuiesc să înceapă, miercuri, îndepărtarea epavei elicopterului.

În urma accidentului, istraţia Federală pentru Aviaţie a impus restricţii semnificative pentru zborul elicopterelor în zona Aeroportului Reagan cel puţin până la sfârşitul lunii februarie, iar două piste mai puţin folosite rămân închise.

Anchetatorii de la NTSB au afirmat că au stabilit că avionul CRJ-700 care plecase din Wichita, Kansas, zbura la o altitudine de 325 de picioare (99 de metri), plus-minus 25 de picioare, la momentul impactului.

NTSB a arătat, marţi, că datele actualizate arată că elicopterul Black Hawk zbura la 300 de picioare (91,5 metri), potrivit afişajului controlorilor de trafic aerian, în momentul coliziunii.

Citește și
avion
Noi amănunte despre accidentul aviatic din SUA. Piloții avionului ar fi încercat în ultima secundă să evite catastrofa

Datele indică faptul că elicopterul militar Black Hawk zbura mai sus de 200 de picioare (61 de metri), altitudinea maximă pentru ruta pe care o folosea.

Directorul American Airlines Robert Isom a discutat, luni, cu preşedintele Donald Trump, potrivit unui email trimis marţi angajaţilor, în care se arată că preşedintele a transmis condoleanţe pentru membri echipajului, pasageri şi cei dragi lor.

”Preşedintele Trump a spus clar că siguranţa aviaţiei este o prioritate a istraţiei sale”, a adăugat Isom.

Isom a lăudat FAA pentru ”limitarea traficului de elicoptere în apropiere” de Aeroportul Reagan.

National Transportation Safety Board a încheiat audierile controlorilor de trafic aerian şi a obţinut registrele de antrenament şi de zbor pentru ambele echipaje, precum şi registrele de mentenanţă ale ambelor aparate de zbor.

Şeful NTSB Jennifer Homendy a declarat, luni, pentru Reuters, că NTSB plănuieşte să studieze incidentele anterioare în care elicoptere şi avioane aproape s-au ciocnit în apropiere de Aeroportul Reagan din Washington şi ar putea extinde ancheta ”la alte zone unde există trafic al elicopterelor militare şi avioanelor”.

Anterior, datele au confirmat că un controlor de trafic aerian a alertat elicopterul despre prezenţa avionului CRJ-700, cu circa două minute înainte de coliziune.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Benjamin Netanyahu a ajuns la Washington pentru a discuta despre a doua fază a încetării focului în Gaza
Benjamin Netanyahu a ajuns la Washington pentru a discuta despre a doua fază a încetării focului în Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a sosit luni la Washington pentru a discuta cu istraţia Trump a doua fază a acordului de încetare a focului cu Hamas, relatează 24.

Noi amănunte despre accidentul aviatic din SUA. Piloții avionului ar fi încercat în ultima secundă să evite catastrofa
Noi amănunte despre accidentul aviatic din SUA. Piloții avionului ar fi încercat în ultima secundă să evite catastrofa

Apar noi amănunte despre accidentul aviatic de săptămâna trecută din Washington DC. Piloții avionului ar fi încercat în ultima secundă să evite catastrofa. Anchetatorii au detectat o schimbare minoră de unghi în cazul aeronavei cu pasageri.

Accidentul aviatic de la Washington: Au fost identificate 55 din cele 67 de victime
Accidentul aviatic de la Washington: Au fost identificate 55 din cele 67 de victime

Oficialii au identificat 55 dintre cele 67 de persoane decedate în coliziunea de miercuri dintre un avion de pasageri American Airlines (AAL.O) şi un elicopter militar deasupra râului Potomac din Washington, D.C, relatează Reuters.

Armata a făcut publică identitatea celui de-al treilea militar din echipajul elicopterului prăbuşit la Washington
Armata a făcut publică identitatea celui de-al treilea militar din echipajul elicopterului prăbuşit la Washington

Armata SUA a făcut public sâmbătă numele celui de-al treilea militar care a murit la bordul elicopterului Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri al companiei American Airlines.

Accidentul aviatic de la Washington. Piloţii au încercat să ridice botul avionului cu câteva secunde înainte de coliziune
Accidentul aviatic de la Washington. Piloţii au încercat să ridice botul avionului cu câteva secunde înainte de coliziune

Zborul American Airlines implicat în coliziunea mortală cu un elicopter Black Hawk deasupra Washington, DC, pare să îşi fi ridicat unghiul de înclinare chiar înainte de impact.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.