Alertă după ce un vulcan de pe „cercul de foc a Pacificului” a erupt. Cel puțin zece persoane au murit

Alertă după ce un vulcan de pe „centura de foc a Pacificului” a erupt. Cel puțin zece persoane au murit
AFP

Erupţia vulcanului Lewotobi Laki-Laki, din estul Indoneziei, a provocat moartea a cel puţin zece persoane în noaptea de duminică spre luni, potrivit autorităţilor, care au avertizat asupra potenţialelor scurgeri de lavă din cauza ploii.

"Bilanţul erupţiei vulcanului Lewotobi Laki-Laki a ajuns în prezent la 10 morţi", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Abdul Muhari, purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor (BNPB), după ce iniţial anunţase şase decese.

Vulcanul Lewotobi Laki-Laki, care a erupt de mai multe ori în timpul nopţii, potrivit autorităţilor, este situat pe insula Flores, populară în rândul turiştilor.

Cenuşă şi lavă au fost expulzate din vulcan către satele învecinate, care au fost nevoite să recurgă la evacuări.

Citește și
cutremur rusia
Cutremur puternic în Rusia. Un vulcan a erupt. Ce magnitudine a avut seismul

În imaginile obţinute de AFP, satele aflate în apropierea muntelui par acoperite de un strat gros de cenuşă, iar unele zone sunt în flăcări. Case din lemn au fost cuprinse de incendii, iar solul a fost deteriorat de lavă.

Erupţia vulcanului Lewotobi Laki-Laki, cu o altitudine de 1.703 metri, a început duminică puţin înainte de miezul nopţii. Vulcanul a erupt din nou la ora locală 01:27 (17:27 GMT duminică) şi la 02:48, a informat agenţia naţională de vulcanologie.

Aceasta a ridicat nivelul de alertă la cel mai înalt grad şi a cerut turiştilor şi locuitorilor să evite orice activitate pe o rază de şapte kilometri în jurul craterului.

"A existat o creştere semnificativă a activităţii vulcanice pe muntele Lewotobi Laki-laki", a anunţat luni agenţia într-un comunicat.

Ploaia de cenușă, principalul pericol după erupție

Agenţia indoneziană de vulcanologie a avertizat, de asemenea, asupra riscului de scurgeri de lavă ca urmare a ploii şi a recomandat locuitorilor să poarte măşti.

Vulcanul Lewotobi Laki-Laki a fost scena unor erupţii importante în ianuarie, ceea ce a determinat autorităţile să ridice nivelul de alertă şi să evacueze peste 2.000 de locuitori.

Săptămâna trecută, el a erupt deja de mai multe ori, proiectând în aer coloane de cenuşă până la 2.000 de metri.

Vastul arhipelag indonezian cunoaşte o activitate seismică şi vulcanică frecventă din cauza poziţiei sale pe "cercul de foc a Pacificului".

În decembrie anul trecut, erupţia muntelui Marapi, unul dintre cei mai activi vulcani din ţară, situat în vestul Sumatrei, a ucis cel puţin 24 de alpinişti, majoritatea studenţi.

În luna mai, peste 60 de persoane au murit atunci când ploi abundente au purtat materiale vulcanice către zonele locuite, distrugând casele.

Cu o lună mai devreme, vulcanul Ruang, situat în nordul provinciei Sulawesi, a erupt de peste şase ori, forţând mii de locuitori ai insulelor învecinate să îşi părăsească locuinţele.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Un vulcan din Islanda a erupt pentru a șasea oară în doar câteva luni. Autoritățile au închis mai multe drumuri
Un vulcan din Islanda a erupt pentru a șasea oară în doar câteva luni. Autoritățile au închis mai multe drumuri

Un vulcan din sud-vestul Islandei a erupt joi seară pentru a șasea oară din decembrie încoace. Mai multe cutremure au precedat erupția, care a început puțin după ora 9 seara.

Cutremur puternic în Rusia. Un vulcan a erupt. Ce magnitudine a avut seismul
Cutremur puternic în Rusia. Un vulcan a erupt. Ce magnitudine a avut seismul

Un cutremur cu magnitudinea 7 a avut loc în Rusia, sâmbătă, a anunţat United States Geological Survey (USGS), o agenţie guvernamentală responsabilă cu monitorizarea activităţii seismice în întreaga lume, relatează AFP.

Cel mai ciudat vulcan de pe Pământ, care erupe o lavă albă și foarte fluidă, se scufundă | VIDEO
Cel mai ciudat vulcan de pe Pământ, care erupe o lavă albă și foarte fluidă, se scufundă | VIDEO

Un vulcan din Tanzania cu magmă care erupe ca un furtun de grădină s-a scufundat constant în pământ în ultimii 10 ani, arată un nou studiu, iar cauza ar putea fi dezumflarea rezervorului direct sub unul dintre cele două cratere ale vulcanului.  

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.