Ambasadoarea Rusiei la Sofia, convocată de MAE bulgar. Cazul unui jurnalist căutat de ruși, printre subiecte

Bulgaria
Shutterstock

Ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a fost convocată la o întâlnire la Ministerul de Externe bulgar pe 29 decembrie, prima zi lucrătoare după sărbători din această ţară.

Anunțul a fost făcut de BTA, biroul de presă al ministerului. Convocarea are legătură cu cazul jurnalistului de investigaţie bulgar Hristo Grozev, declarat căutat de Ministerul Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse, scrie Agerpres.

În cadrul reuniunii se va discuta despre interzicerea studiului limbii bulgare în regiunile ocupate din Ucraina de către Federaţia Rusă, despre îndepărtarea portretelor unor personalităţi istorice bulgare, precum şi despre includerea lui Hristo Grozev pe o listă federală a persoanelor căutate, a precizat Ministerul Afacerilor Externe.

Grozev a fost declarat căutat luni, o declaraţie a Ministerului rus de Interne precizând că este căutat pentru încălcarea „unui articol din Codul penal al Federaţiei Ruse”.

Potrivit EFE, toate partidele parlamentare, cu excepţia partidului pro-rus Vazrajdane (Renaşterea) şi a Partidului Socialist, moştenitor al partidului comunist, au cerut ca reprezentanta Moscovei să răspundă pentru ceea ce ei consideră o ameninţare la adresa drepturilor şi libertăţilor civile ale jurnalistului de la Bellingcat, un site specializat în verificarea faptelor şi în informaţii din surse deschise.

Citește și
gaze iarna europa
Bulgaria negociază un acord pentru achiziţia de gaze naturale cu Turcia

Grozev, în vârstă de 53 de ani, a participat la investigaţiile care au identificat doi responsabili ruşi care ar fi avut legătură cu doborârea, în 2014, a zborului MH17/MAS17 al companiei Malaysian Airlines în estul Ucrainei, care a ucis 298 de persoane.

Postul naţional de radio din Bulgaria, BNR, aminteşte că, în iulie, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a anunţat că Grozev a fost implicat într-o tentativă de deturnare a unor avioane de vânătoare ruseşti, plătind bani piloţilor ruşi la ordinul ucrainenilor.

Grozev a câştigat numeroase premii de jurnalism pentru investigaţiile sale din surse deschise privind crimele comise de serviciile ruseşti şi neagă acuzaţiile.

El lucrează pentru Bellingcat din 2015. Într-un interviu recent, jurnalistul a afirmat că dezvăluirile site-ului au fost „cel mai mare coşmar al Kremlinului”.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Atenționare de călătorie transmisă de MAE. Ce se întâmplă cu taxele vinietelor electronice din Bulgaria
Atenționare de călătorie transmisă de MAE. Ce se întâmplă cu taxele vinietelor electronice din Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, marţi, o atenţionare de călătorie pentru Republica Bulgaria - reducerea cuantumului taxelor vinietelor electronice pentru o parte din mijloacele de transport.

Bulgaria negociază un acord pentru achiziţia de gaze naturale cu Turcia
Bulgaria negociază un acord pentru achiziţia de gaze naturale cu Turcia

Ministrul interimar al Energiei din Bulgaria s-a aflat vineri la Istanbul pentru discuţii despre accesul pe termen lung la terminalele de gaze naturale lichefiate din Turcia vecină şi tranzitul gazelor până la graniţa sa.

Călin Clej, director de marketing al companiei HONOR, despre zona de tehnologie: „E un domeniu care mereu m-a atras”
Călin Clej, director de marketing al companiei HONOR, despre zona de tehnologie: „E un domeniu care mereu m-a atras”

Călin Clej, directorul de marketing al companiei HONOR în România și Bulgaria, a fost invitat în episodul 6 al show-ului digital de business ”BIZ POWER”, prezentat de Marta Ușurelu.

Premierul Nicolae Ciucă: Votul împotriva aderării României la Schengen - un test pe care nu România, ci Europa l-a picat
Premierul Nicolae Ciucă: Votul împotriva aderării României la Schengen - un test pe care nu România, ci Europa l-a picat

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, în plenul Parlamentului, că votul din Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne împotriva extinderii spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria a generat "revoltă, frustrare şi dezamăgire" la nivelul sociețății.

Iohannis: Noi, Uniunea Europeană, nu ne permitem încă un eșec. România și Bulgaria să intre împreună în Spațiul Schengen
Iohannis: Noi, Uniunea Europeană, nu ne permitem încă un eșec. România și Bulgaria să intre împreună în Spațiul Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis a avertizat, luni, că românii nu trebuie să aștepte ca problema aderării țării noastre la Spațiul Schengen să se rezolve la următorul Consiliu European, în luna februarie.  

Recomandări
Ambasada României urmăreşte decizia SUA privind Harvard. 34 de studenţi români sunt înscrişi la Licenţă, Master şi Doctorat
Ambasada României urmăreşte decizia SUA privind Harvard. 34 de studenţi români sunt înscrişi la Licenţă, Master şi Doctorat

Ambasada României la Washington transmite, vineri, că urmăreşte îndeaproape evoluţiile generate de decizia istraţiei SUA de a revoca certificarea programului Harvard pentru studenţi internaţionali.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000
Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000

Volodimir Zelenski a declarat vineri ca Ucraina a recuperat 390 de persoane din captivitatea rusă, în prima etapă a unui schimb după formula 1.000 pentru 1.000 convenită cu Rusia în urmă cu o săptămână la Istanbul, potrivit Reuters şi EFE.