Angela Merkel anunță negocieri foarte dure pentru bugetul UE, după ieșirea Marii Britanii

Merkel
Getty

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că se aşteaptă la "negocieri foarte dure şi complicate" la Bruxelles asupra viitorului buget multianual al Uniunii Europene, primul post-Brexit.

Considerăm că preocupările noastre nu au fost suficient luate în considerare în numeroase domenii, aşa că prevăd negocieri foarte dure şi complicate", a afirmat Merkel într-o conferinţă de presă la Berlin cu şefa guvernului finlandez, Sanna Marin.

Liderii europeni se reunesc joi la Bruxelles pentru o discuţie asupra viitorului buget multianual al UE, în contextul în care există mai multe tabere care au poziţii diferite asupra modului de a acoperi golul lăsat de retragerea contribuţiei Marii Britanii după Brexit.

Cu un stat membru mai puţin, UE trebuie să găsească un echilibru dificil între politicile sale considerate tradiţionale - coeziune (dedicată regiunilor mai puţin dezvoltate) şi agricultură - şi noile priorităţi pe care şi le-a stabilit, în special lupta împotriva schimbărilor climatice şi afirmarea blocului comunitar pe scena geopolitică (securitate şi apărare).

Cum vor să profite statele de plecarea Marii Britanii

 

Citește și
Terra
FOTO. Cum arată România văzută din spațiu. Imaginea spectaculoasă surprinsă de satelitul UE

Franţa, la fel ca alte circa 15 ţări membre, vrea să profite de plecarea Marii Britanii din UE pentru a pune capăt rabaturilor acordate unui număr de cinci ţări (Germania, Danemarca, Olanda, Austria, Suedia) pentru a-şi reduce contribuţiile naţionale.

Aceste ţări, cu excepţia Germaniei, a cărei poziţie este mai puţin strictă, sunt de asemenea cele care solicită un buget european în care contribuţiile naţionale să fie limitate la 1% din venitul naţional brut.

De partea cealaltă, 'prietenii coeziunii', 15 ţări din sudul, centrul şi estul UE, sunt îngrijorate în legătură cu tăierile anunţate la aşa-numitele 'politici tradiţionale' de care ele beneficiază.

Germania, cea mai bogată ţară din Europa, finanţează ea singură o cincime din bugetul european, o parte care ar urma să crească la 25% în noul buget.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Uniunea Europeană vrea o inteligenţă artificială „responsabilă” şi controlată de om
Uniunea Europeană vrea o inteligenţă artificială „responsabilă” şi controlată de om

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat miercuri, la Bruxelles, pentru o inteligenţă artificială „responsabilă” şi controlată de om, cu ocazia prezentării strategiei UE pentru acest sector strategic şi sensibil, relatează AFP.

FOTO. Cum arată România văzută din spațiu. Imaginea spectaculoasă surprinsă de satelitul UE
FOTO. Cum arată România văzută din spațiu. Imaginea spectaculoasă surprinsă de satelitul UE

O imagine a României a fost surprinsă de satelitul Sentinel 2 al Agenției Spațiale Europene și publicată pe Facebook de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

UE vrea să reglementeze „discursul urii” pe rețelele de socializare. Avertismentul Facebook
UE vrea să reglementeze „discursul urii” pe rețelele de socializare. Avertismentul Facebook

Companiile din domeniul tehnologic s-ar putea confrunta cu reguli şi sancţiuni mai dure în Europa dacă nu reuşesc să ţină sub control în mod adecvat conţinuturile considerate a fi „discurs de ură” şi dezinformarea.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.