Arabia Saudita, Emiratele Arabe, Egiptul si Bahrainul au trimis Qatarului o lista cu 13 solicitari, pentru incetarea crizei

seic_Qatar

Patru dintre statele arabe care au impus o blocada totala Qatarului au trimis la Doha o lista cu 13 solicitari, pentru a pune capat crizei diplomatice din regiune.

Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Egiptul si Bahrainul, care au incetat legaturile diplomatice cu Qatarul, au trimis vineri o lista cu 13 cereri catre Doha pentru a pune capat crizei.

Printre solicitarile celor patru state arabe se numara inchiderea postului TV Al Jazeera, reducerea legaturilor cu Iranul, inchiderea unei baze militare turce din Qatar si predarea teroristilor care provin din aceste patru state, informeaza reuters.com.

Qatarului a primit un termen de zece zile pentru a adopta aceste masuri. Lista cu cereri a fost predata autoritatilor de la Doha de catre Kuweit, mediatorul crizei.

Doha trebuie, de asemenea, sa intrerupa legaturile cu organizatiile teroriste, ideologice si sectare, inclusiv Fratia Musulmana, statul islamic, al-Qaeda, Hezbollah si Jabhat Fateh al Sham, fosta sucursala a al-Qaeda din Siria.

Citește și
camile
15.000 de camile, victime in scandalul dintre Arabia Saudita si Qatar. Animalele, blocate zile intregi fara mancare si apa

Qatarul nu va negocia sub presiune

Cele patru state arabe acuza Qatarul, printre altele, ca finanteaza terorismul si ca alimenteaza instabilitatea in regiune. Oficialii qatarezi nu au dat un raspuns dupa primirea listei cu cele 13 solicitari. Luni, ministrul de Externe, seicul Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, a declarat ca Doha nu va negocia cu cele patru state decat daca ridica blocada impotriva Qatarului.

Cele patru state semnatare acorda Qatarului zece zile pentru a se conforma. In caz contrar, lista devine "nula", a declarat oficialul fara a face alte comentarii, sugerand ca oferta de a pune capat scandalului diplomatic nu va mai fi valabila dupa acest termen.

Lista inaintata Qatarului de catre mediatorul Kuweit solicita, de asemenea, ca Doha sa nu mai intervina in afacerile interne si externe ale celor patru tari si sa nu mai acorde a cetatenie Qatareza persoanelor provenind din cele patru tari semnatare, a declarat un oficial sub anonimat.

Qatarul a anuntat in repetate randuri ca vrea sa negocieze concesii daca ii este trimisa o lista cu cereri, dar doreste ca tarile arabe sa ridice blocada care impiedica livrarile de alimente si medicamente. Totusi, regimul de la Doha respinge in continuare ideea ca sustine organizatii teroriste.

Pe 5 iunie, Arabia Saudita, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Yemen si Libia au decis sa inceteze legaturile diplomatice cu Qatarul, acuzand acest stat de destabilizarea regiunii prin fiantarea unor retele teroriste precum Statul Islamic si Al-Qaida.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Miscare-soc la Moscova: Qatarul intra in actionariatul celui mai mare producator de petrol al Rusiei. Cine conduce Rosneft
Miscare-soc la Moscova: Qatarul intra in actionariatul celui mai mare producator de petrol al Rusiei. Cine conduce Rosneft

Board-ul gigantului petrolier rus Rosneft include miliardari, spioni si petrolisti, iar acestora li se alatura incepand de joi un trader de marfuri miliardar si un reprezentant al Qatarului.

15.000 de camile, victime in scandalul dintre Arabia Saudita si Qatar. Animalele, blocate zile intregi fara mancare si apa
15.000 de camile, victime in scandalul dintre Arabia Saudita si Qatar. Animalele, blocate zile intregi fara mancare si apa

Camilele din Qatar au ajuns victime nevinovate in urma scandalului diplomatic dintre Doha si mai multe state arabe.

Soldatii turci au ajuns in Qatar. Exercitii militare de amploare desfasurate de cele doua tari
Soldatii turci au ajuns in Qatar. Exercitii militare de amploare desfasurate de cele doua tari

Soldatii armatei Turciei au sosit in Qatar pentru a participa la exercitii militare comune.

Analiza BBC: Ce trebuie stiut despre criza din Qatar si conflictul cu tarile arabe. Ce pozitie are Romania in acest scandal
Analiza BBC: Ce trebuie stiut despre criza din Qatar si conflictul cu tarile arabe. Ce pozitie are Romania in acest scandal

Micul stat al Qatarului, bogat in petrol si gaze, a fost izolat de cateva dintre cele mai puternice state ale lumii arabe, care au acuzat aceasta tara ca finanteaza terorismul.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.