Armistiţiu cu Hamas: Israelul confirmă reluarea negocierilor luni, la Washington

Gaza
Getty

Israelul a confirmat sâmbătă într-un comunicat că negocierile indirecte cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas, privind a doua fază a acordului lor de armistiţiu, se vor relua, aşa cum era prevăzut, luni, la Washington, scrie AFP.

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, şi trimisul special al preşedintelui Donald Trump în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, au vorbit sâmbătă şi au convenit că discuţiile vor începe "în cursul întâlnirii lor de la Washington, luni", potrivit unui comunicat al biroului premierului.

Americanul va discuta apoi în cursul săptămânii cu prim-ministrul Qatarului şi cu înalţi responsabili egipteni, a adăugat textul.

Benjamin Netanyahu zboară luni la Washington, unde va deveni primul lider străin primit de Donald Trump de la învestirea sa.

Cu o durată de şase săptămâni, prima fază a armistiţiului intrat în vigoare pe 19 ianuarie, ar trebui să permită eliberarea a 33 de ostatici israelieni ţinuţi captivi în Fâşia Gaza în schimbul a peste 1.900 de palestinieni închişi în Israel.

Citește și
ostatici
Trei ostatici eliberați în Gaza. Israelul dă la schimb 183 de teroriști Hamas

A doua fază vizează eliberarea ultimilor ostatici şi încheierea definitivă a războiului.

Cea de-a treia fază ar trebui să permită reconstrucţia Fâşiei Gaza şi definirea unui model de guvernare pentru micul teritoriu palestinian.

Statele Unite, Qatarul şi Egiptul sunt implicate de luni de zile în încercarea de a le permite cele două părţi să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului devastator din Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
După 484 de zile de captivitate în Fâşia Gaza, încă trei ostatici israelieni au fost eliberaţi de Hamas
După 484 de zile de captivitate în Fâşia Gaza, încă trei ostatici israelieni au fost eliberaţi de Hamas

După 484 de zile de captivitate în Fâşia Gaza, ostaticii Ofer Kalderon, Yarden Bibas şi Keith Siegel au fost predaţi sâmbătă de gruparea islamistă palestiniană Hamas reprezentanţilor Crucii Roşii, în Khan Yunis şi în oraşul Gaza. 

Trei ostatici eliberați în Gaza. Israelul dă la schimb 183 de teroriști Hamas
Trei ostatici eliberați în Gaza. Israelul dă la schimb 183 de teroriști Hamas

Încă trei israelieni au fost eliberați sâmbătă din Gaza, la schimb cu 183 de deținuți palestinieni. De la intrarea în vigoare a armistițiului dintre Israel și Hamas, 18 ostatici s-au întors acasă.

General: Ostaticele eliberate din Gaza au fost ţinute în tuneluri luni de zile, fără lumina zilei și fără  uman
General: Ostaticele eliberate din Gaza au fost ţinute în tuneluri luni de zile, fără lumina zilei și fără uman

Unele dintre ostaticele eliberate până acum din Fâşia Gaza, în cadrul acordului de încetare a focului, au fost ţinute de Hamas în tuneluri timp de până la opt luni consecutiv, lipsite de lumina zilei şi fără uman, a declarat luni un general israel

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.