După 484 de zile de captivitate în Fâşia Gaza, încă trei ostatici israelieni au fost eliberaţi de Hamas

×
Codul embed a fost copiat

După 484 de zile de captivitate în Fâşia Gaza, ostaticii Ofer Kalderon, Yarden Bibas şi Keith Siegel au fost predaţi sâmbătă de gruparea islamistă palestiniană Hamas reprezentanţilor Crucii Roşii, în Khan Yunis şi în oraşul Gaza. 

Primii eliberaţi, în Khan Yunis (în sudul enclavei palestiniene), au fost Kalderon, cu cetăţenie israeliano-ză, şi Bibas, care se află deja la o bază militară din sudul Israelului, unde sunt supuşi unui control medical, iar ulterior vor fi transferaţi pe calea aerului la un spital.

Al treilea şi ultimul ostatic inclus în schimbul de sâmbătă, israeliano-americanul Keith Siegel, a fost eliberat mai târziu şi se află deja în mâinile reprezentanţilor Crucii Roşii, după predarea sa de către militanţii Hamas în oraşul Gaza, a informat armata israeliană.

Într-o primă reacţie, familiile ostaticilor ţinuţi captivi în Fâşia Gaza au salutat eliberarea celor trei, calificând-o drept "o rază de lumină".

Acesta este al patrulea schimb de ostatici israelieni cu prizonieri palestinieni, ca parte a acordului de încetare a focului din Gaza dintre Hamas şi Israel.

Citește și
alimente gaza
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece"

Fiecare dintre ostatici, ca şi cele cinci femei soldat, a fost urcat pe o scenă şi a salutat mulţimea înainte de a fi predat Crucii Roşii, scrie EFE.

Însă, de această dată, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat joi, în timpul predării a doi civili şi a cinci muncitori thailandezi, cu scene de haos şi dezordine, predarea ostaticilor israelieni de către militanţi palestinieni către lucrătorii Crucii Roşii a fost rapidă şi ordonată.

Israelul le-a cerut mediatorilor - Qatar, Egipt şi Statele Unite - să se asigure că Hamas va returna ostaticii în deplină siguranţă.

Yarden Bibas, în vârstă de 33 de ani, a fost răpit împreună cu soţia sa Shiri şi cu cei doi fii ai lor, Ariel şi Kfir, care au împlinit cinci şi, respectiv, un ani în captivitate. În noiembrie 2023, gruparea palestiniană Jihadul Islamic a susţinut că Shiri şi cei doi copii au fost ucişi într-un atac israelian, dar armata israeliană nu a putut confirma niciodată această informaţie, deşi ei au fost singurii minori care nu au fost eliberaţi în timpul armistiţiului la care s-a ajuns în acea lună, ceea ce a stârnit îndoieli.

Ofer Kalderon, în vârstă de 54 de ani, a fost răpit de militanţii palestinieni din kibuţul Nir Oz, împreună cu cei doi copii ai săi, Sahar şi Erez, care au fost eliberaţi în timpul primului acord de armistiţiu încheiat între Israel şi Hamas în noiembrie 2023.

Kieth Siegel, în vârstă de 65 de ani, a fost răpit din casa lui împreună cu soţia sa Aviva în timpul atacului brutal al Hamas din 7 octombrie 2023. Militanţii i-au dus cu o maşină pe Siegel în Fâşia Gaza, sub ameninţarea armelor. Aviva a fost eliberat împreună cu alţi aproximativ 100 de ostatici, în noiembrie 2023.

Numărul deţinuţilor palestinieni care urmează să fie eliberaţi sâmbătă în schimbul israelienilor Yarden Bibas, Keith Siegel şi Ofer Kalderon a crescut la 183, după includerea a 111 palestinieni care au fost arestaţi în urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023, a informat Comisia de Afaceri şi Clubul Prizonierilor, potrivit EFE.

Iniţial, doar 90 de deţinuţi palestinieni urmau să fie eliberaţi, în conformitate cu acordul de încetare a focului, care prevede eliberarea a 30 de deţinuţi palestinieni pentru fiecare civil israelian, sau 50 în schimbul fiecărui soldat al armatei israeliene.

Separat, Serviciul Penitenciar din Israel a confirmat sâmbătă dimineaţă că face "pregătiri" pentru eliberarea deţinuţilor palestinieni, care vor fi transferaţi din diferite închisori şi escortaţi la Ofer şi la centrul de detenţie Ktziot, unde vor fi eliberaţi.

"La sosire, ei vor fi identificaţi de reprezentanţii organizaţiei Crucii Roşii şi vor aştepta până la sosirea ostaticilor israelieni", a transmis sâmbătă Serviciul Penitenciar Israelian într-un comunicat, adăugând că, odată ce oficialii politici vor da undă verde, deţinuţii palestinieni vor fi eliberaţi în Ramallah şi Gaza prin punctul de trecere a frontierei de la Kerem Shalom.

La 7 octombrie 2023, militanţi din Hamas şi alte grupări extremiste au ucis circa 1.200 de persoane şi au răpit peste 250 de israelieni şi i-au dus în Fâşia Gaza în timpul asaltului lor asupra Israelului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece
Keir Starmer avertizează: „Situaţia din Fâşia Gaza este intolerabilă şi se înrăutăţeşte pe zi ce trece"

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a afirmat luni că situaţia din Fâşia Gaza se "înrăutăţeşte pe zi ce trece" şi că este important să se asigure că enclava palestiniană primeşte urgent mai mult ajutor umanitar, transmite agenţia Reuters.

ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah
ONU cere o anchetă independentă după uciderea a cel puţin 31 de persoane la centrul umanitar de la Rafah

Secretarul general al ONU se declară luni ”îngrozit” de uciderea prin împuşcare, duminică, a cel puţin 31 de persoane de către militari israelieni la un centru de distribuire de ajutor umanitar de la Rafah.

 

Casa Albă: Donald Trump şi Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta
Casa Albă: Donald Trump şi Xi Jinping probabil vor discuta la telefon săptămâna aceasta

Preşedinţii american Donald Trump şi chinez Xi Jinping ”probabil” vor discuta la telefon săptămâna aceasta, anunţă luni o purtătoare de ccuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

 

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.