Atac puternic în Herson: Sunt cel puțin 15 morți și zeci de răniți, inclusiv un copil

herson
Profimedia

Cel puţin 15 civili au fost ucişi vineri într-un bombardament rusesc al oraşului Herson, în sudul Ucrainei, anunţă un reprezentant al oraşului din care trupele Moscovei s-au retras în urmă cu două săptămâni.

 

”Azi (vineri), 15 locuitori ai oraşului au fost ucişi, iar alţi 35 au fost răniţi, inclusiv un copil”, în aceste atacuri ruseşti, acuză, pe reţele de socializare, o reprezentantă a istraţiei Militare a Hersonului, Galîna Lugova, citată de AFP.

Ea precizează că mai multe ”case private şi imobile foarte înalte” au fost avariate în aceste atacuri aeriene, notează News.ro.

Pacienţii spitalelor din Herson au fost evacuaţi din cauza atacurilor ruseşti ”constante” asupra acestui oraş, a anunţat anterior guvernatorul militar Iaroslav Ianuşevici.

Pe rețele sociale au fost distribuite imagini cu un puternic impact emoțional filmate după atac. Imaginile pot fi văzute AICI.

Citește și
Harkov
Peste 700 de cadavre descoperite în ultimele două luni, în regiunile Harkov, Doneţk şi Herson

Un bombardament rus al Hersonaului s-a soldat, joi seara, cu 11 morţi şi aproape 50 de răniţi, potrivit ptreşedinţiei ucrainene.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Rușii, acuzați că au ars cadavre la groapa de gunoi din Herson. „Au aruncat gunoiul peste ei și gata”
Rușii, acuzați că au ars cadavre la groapa de gunoi din Herson. „Au aruncat gunoiul peste ei și gata”

Locuitorii și muncitorii spun că forțele de ocupare au folosit groapa de gunoi din Herson pentru a arde cadavrele soldaților ruși.

Peste 700 de cadavre descoperite în ultimele două luni, în regiunile Harkov, Doneţk şi Herson
Peste 700 de cadavre descoperite în ultimele două luni, în regiunile Harkov, Doneţk şi Herson

Peste 700 de cadavre au fost descoperite în zonele din regiunea Harkov, regiunea Doneţk şi regiunea Herson, iar 90% dintre victime sunt civili, susține procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin.

 

Recomandări
FOTO. Imagini de groază în Ucraina. Rusia a lovit peste 30 de orașe, în cel mai mare atac cu drone și rachete de până acum
FOTO. Imagini de groază în Ucraina. Rusia a lovit peste 30 de orașe, în cel mai mare atac cu drone și rachete de până acum

Douăsprezece persoane au murit în urma atacurilor cu drone din Ucraina, duminică dimineaţă, în timp ce la Moscova aeroporturile au fost închise temporar din cauza unor atacuri ucrainene, chiar înaintea unui schimb final de prizonieri.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.