Autoare de succes, acuzată că și-a ucis fiica de doar 7 luni. Ce mesaje posta după moartea copilei

Fiori Giovanni si familia
Youtube/Fiori Giovanni

O australiancă de 35 de ani, renumită scriitoare motivațională, este acuzată că a provocat moartea ficei sale, de doar șapte luni, după ce autoarea a postat pe conturile media mai multe mesaje emoționante privind pierderea suferită.

Fiori Giovanni, una dintre cele mai bine vândute scriitoare din Australia, este acuzată de poliție de omor prin neglijență, după ce și-ar fi lăsat cei doi copii, fetița de șapte luni, Ilen, și un băiețel de 2 ani, singuri, în cadă.

Poliția susține că cei doi copii au fost lăsați singuri în cadă, în iulie anul acesta, iar când femeia a revenit în baie, copila de 7 ani era inconștientă.

După moartea fetiței, Fiori Giovanni a postat pe conturile de social media numeroase mesaje.

"În mod tragic, mi-am pierdut fiica. Nu, nu sunt pregătită să vorbesc despre asta, este încă incredibil de proaspăt ce s-a întâmplat. Încercăm să trecem prin asta, ca familie. De fiecare dată când încerc să vorbesc, simt că 1000 de cuțite îmi intră în piept", a fost unul dintre mesajele postate la câteva zile după moartea fiicei sale.

Citește și
FDA, autoritatea americană a medicamentului, pregătită să autorizeze un vaccin împotriva Covid-19
OMS recomandă un tratament ieftin pentru bolnavii critici de Covid-19: ”Vieţile oamenilor au fost salvate”

Scriitoarea a mai spus: "Primesc durerea, primesc tristețea, primesc călătoria pe care trebuie să o urmez și primesc timpul de care am nevoie".

Femeia a postat, de asemenea, numeroase imagini cu partenerul ei și cei doi copii.

Fiori Giovanni, acuzată de omucidere


Miercuri, s-a aflat însă că Giovanni a cerut ca numele ei să nu fie dezvăluit în legătură cu acuzația de omor prin neglijență, instanța respingând această cerere.

Giovanni a ales să nu se prezinte miercuri la tribunalul din Melbourne, unde avocatul ei, Adrian Lewin, a declarat că moartea lui Ilen nu a fost rezultatul unui act intenționat.

El a susținut că numele clientei sale nu ar trebui dezvăluit, deoarece unele dintre lucrările sale anterioare despre comunitatea africană din Australia au condus la apariția unor amenințări.

"Există elemente în comunitate care nu aprobă opiniile pe care clienta mea le-a susținut", a spus el, adăugând că cei cărora nu le-a plăcut Giovanni ar putea fi revoltați de acuzația de omucidere și că siguranța acesteia ar putea fi amenințată.

În adolescență, Fiori Giovanni a fugit pentru a deveni mireasă în Eritreea și a scris mult despre experiența ei.

"Am crezut că am trecut prin cea mai cumplită durere pe care lumea o poate oferi. Dar îmi dau seama rapid că durerea care vine din pierderea unui copil este un alt tip de durere. Este ceva care ia o bucată din tine și nu cred că o vei recupera vreodată. Este ceva ce nu am mai simțit până acum", a spus ea într-unul dintre videoclipurile postate după moartea lui Ilen.

Giovanni a fost eliberată pe cauțiune și va compărea în instanță în noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Situație fără precedent. Milioane de tone de motorină şi kerosen plutesc pe mările lumii
Situație fără precedent. Milioane de tone de motorină şi kerosen plutesc pe mările lumii

Situație fără precedent. Milioane de tone de motorină şi kerosen plutesc pe mările lumii

OMS recomandă un tratament ieftin pentru bolnavii critici de Covid-19: ”Vieţile oamenilor au fost salvate”
OMS recomandă un tratament ieftin pentru bolnavii critici de Covid-19: ”Vieţile oamenilor au fost salvate”

Tratarea cu steroizi a bolnavilor de Covid-19 aflaţi în stare critică reduce riscul de deces cu 20%, potrivit unei analize a şapte studii clinice, astfel că OMS și-a revizuit recomandarea faţă de acest tratament.

Dwayne Johnson, infectat cu coronavirus. Legendarul actor a povestit prin ce a trecut el și familia sa
Dwayne Johnson, infectat cu coronavirus. Legendarul actor a povestit prin ce a trecut el și familia sa

Dwayne Johnson este infectat cu coronavirus. Legendarul actor care a jucat în multe filme de acțiune a dezvăluit recent că atât el cât și familia sa au fost infectați cu COVID-19, virusul care a îngrozit planeta.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.