Avocat: Carles Puigdemont se va preda, dacă se emite mandat european de arestare
Catalanii aşteaptă cu sufletul la gură să afle dacă va fi emis un mandat european de arestare pe numele lui Carles Puigdemont.
Procurorii spanioli au făcut această solicitare unui judecător, iar presa spaniolă anunţă că mandatul va fi trimis vineri la Bruxelles. Puigdemont se află de luni în capitala Belgiei. Avocatul lui a dat asigurări că fostul preşedinte catalan se va preda şi nu va solicita azil.
Cinci dube de poliţie i-au transferat pe cei 8 foşti miniştri catalani către tot atatea centre de detenţie din oraşe de lângă Madrid. Oficialii secesionişti vor rămâne după gratii până la finalizarea anchetei privind acuzatii de răzvrătire, rebeliune şi deturnare de fonduri publice. Iar asta poate însemna luni sau chiar ani.
Un al nouălea oficial catalan a rămas la Madrid şi poate părăsi închisoarea după achitarea unei cauţiuni în valoare de 50.000 de euro.
Carles Puigdemont, preşedintele demis al Cataloniei: "Statul spaniol a hotărât să-i închidă pe miniştrii legitimi ai guvernului. Asta e o greşeală, o greşeală gravă. Şi un atac grav asupra democraţiei."
Foştii ministri au apărut joi în faţa unui judecător de la Madrid pentru explicaţii în legătură cu demersurile secesioniste de luna trecută.
În acest timp, fostul preşedinte catalan, Carles Puigdemont, care ar fi trebuit să le fie alături, a fost zărit într-o cafenea din Bruxelles.
În aceste condiţii, procurorii spanioli au cerut emiterea unor mandate europene de arestare pe numele lui, dar si pe numele celor patru foşti miniştri catalani care l-au însoţit la Bruxelles.
Avocatul lui Puigdemont a dat asigurări că liderului secesionist catalan va coopera cu autorităţile belgiene.
"Îi voi fi alături când va merge la poliţie, în faţa judecătorului şi la tribunal. Se va preda. Nu va cere azil politic”, a spus acesta.
Dacă va fi arestat, Puigdemont nu va putea participa la alegerile regionale din 21 decembrie, anunţate după ce guvernul central a preluat controlul asupra Cataloniei.