Banca Europeană de Investiţii extinde cadrul de finanțare pentru proiectele de apărare. Ce înseamnă asta pentru țările UE

Banca Europeană de Investiţii (BEI), va majora limitele pentru finanțarea proiectelor din sectorul apărării, cu extinderi ale domeniului de aplicare. Banca guvernelor UE păstrează însă interdicția de finanțare pentru arme și muniții.
Într-o scrisoare BEI, adresată liderilor UE înaintea summitului pe probleme de apărare de joi, şeful BEI, Nadia Calvino, a transmis că măsurile BEI fac parte din demersurile mai ample ale UE de a spori finanţarea apărării, în condiţiile în care blocul comunitar caută să prevină orice viitor atac al Rusiei, arată Reuters.
„Intenţionăm să propunem la reuniunea din martie a Consiliului de istraţie al BEI o ajustare suplimentară a criteriilor de eligibilitate ale BEI, pentru a ne asigura că sunt definite mai exact activităţile excluse şi sunt cât mai limitate posibil. Mai mult, intenţionăm să propunem o revizuire a cadrului nostru operaţional, cu o alocare ambiţioasă financiară şi de capital, care să fie determinată anual. Aceasta ar permite BEI să sporească volumul finanţării disponibile, pentru a răspunde necesităţilor, în timp ce îşi protejează poziţia financiară şi finanţarea eficientă a altor priorităţi strategice ale UE", susţine Calvino.
BEI, care are un bilanţ total de 600 de miliarde de euro, planificase anterior dublarea finanţării sale în 2025 pentru proiectele din domeniul apărării la două miliarde de euro, cu o limită de opt miliarde de euro până în 2027.
Ce împrumuturi va acorda în viitor BEI
Cu această nouă abordare, BEI va putea acorda împrumuturi pentru proiectele strategice importante, cum ar fi protejarea frontierelor terestre, mobilitatea personalului militar, infrastructurile critice, operaţiunile de deminare şi decontaminare, spaţiul, securitatea cibernetică, tehnologiile anti-bruiaj, facilităţi şi echipamente militare, drone, bio-hazard şi protejarea infrastructurii de pe fundul mării, materiile prime critice şi cercetarea.
Schimbarea va permite ca apărarea şi securitatea să devină parte a obiectivelor politicilor publice ale băncii, alături de coeziune şi sustenabilitate, conform oficialilor UE.
„Astfel, BCE poate finanţa elicoptere, barăci, radare şi alte lucruri care nu au o folosire civilă plauzibilă, dar banca încă nu poate acorda împrumuturi arme şi muniţie", a spus un oficial UE.
Oficialii spun că noua abordare a BEI este de asemenea un semnal pentru investitori şi alte bănci că securitatea şi apărarea sunt bunuri publice care merită să fie sprijinite, şi nu sunt în aceeaşi categorie ca activităţile excluse, cum ar fi jocurile de noroc, tutunul sau pornografia - „un efect de semnalizare" sprijinit de multe guverne UE.