Cancelarul Germaniei Olaf Scholz: „Putin vrea să cucerească din teritoriul ucrainean prin violență”

Olaf Scholz
Getty

Cancelarul german, Olaf Scholz, spune că Vladimir Putin este hotărât să cucerească părţi din Ucraina şi nu manifestă nicio reţinere în brutalitatea sa, relatează "The Guardian".

"Ori de câte ori vorbesc cu Putin, el spune foarte clar că pentru el este vorba de a cuceri ceva", a declarat Scholz sâmbătă, la un eveniment organizat la Potsdam. "El vrea pur şi simplu să cucerească o parte din teritoriul ucrainean prin violenţă", a punctat cancelarul german, potrivit News.ro.

"Am văzut brutalitatea de care este capabil preşedintele rus: în Cecenia, unde practic a distrus întreaga ţară, sau în Siria. Nu există nicio reţinere acolo, este cât se poate de limpede", a declarat Olaf Scholz.

Cancelarul a mai spus la evenimentul de la Postdam că nu este clar câţi soldaţi ruşi au murit până acum în invazie, dar numărul acestora ar putea ajunge la 100.000.

Olaf Scholz şi Emmanuel Macron au vorbit direct cu preşedintele rus mai mult decât majoritatea celorlalţi lideri occidentali de la invazia din 24 februarie a Ucrainei. Scholz a vorbit ultima dată la telefon cu Putin chiar la începutul lunii decembrie, timp de o oră.

Citește și
scholz putin
Olaf Scholz l-a îndemnat pe Vladimir Putin să găsească o soluţie diplomatică la războiul din Ucraina „cât mai curând posibil”

"Suntem de opinii complet diferite. Cu toate acestea, voi continua să vorbesc cu el, pentru că vreau să găsesc momentul în care este posibil să ieşim din această situaţie. Iar acest lucru nu este posibil fără a vorbi unul cu celălalt", a justificat cancelarul german.

În declaraţiile sale de sâmbătă, Scholz a apărat, de asemenea, obiectivul guvernului său de a creşte cheltuielile pentru apărare până la obiectivul NATO de 2% din PIB, spunând că înainte de reunificarea Germaniei, aceste cheltuieli ajunseseră până la 4%. "Ţările NATO trebuie să fie suficient de puternice pentru ca nimeni să nu îndrăznească să le atace", a spus el.

 

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Scholz: „Un lucru s-a schimbat pentru moment: Rusia a încetat să mai ameninţe că va folosi arme nucleare”
Scholz: „Un lucru s-a schimbat pentru moment: Rusia a încetat să mai ameninţe că va folosi arme nucleare”

Riscul ca Moscova să recurgă la arme nucleare în conflictul din Ucraina a scăzut, deoarece comunitatea internaţională "a trasat o linie roşie" Rusiei, a afirmat cancelarul german Olaf Scholz într-un interviu publicat joi.

Olaf Scholz l-a îndemnat pe Vladimir Putin să găsească o soluţie diplomatică la războiul din Ucraina „cât mai curând posibil”
Olaf Scholz l-a îndemnat pe Vladimir Putin să găsească o soluţie diplomatică la războiul din Ucraina „cât mai curând posibil”

Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat loviturile aeriene ruseşti împotriva infrastructurii civile din Ucraina în timpul unei convorbiri telefonice de o oră pe care a avut-o vineri cu preşedintele rus Vladimir Putin.

 

Putin a vorbit la telefon cu Scholz şi i-a cerut să nu mai furnizeze arme Ucrainei. Ce a mai spus liderul de la Kremlin
Putin a vorbit la telefon cu Scholz şi i-a cerut să nu mai furnizeze arme Ucrainei. Ce a mai spus liderul de la Kremlin

Vladimir Putin a vorbit, vineri, la telefon cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, căruia i-a cerut să-şi reconsidere ajutorul acordat Ucrainei.

The Times: Olaf Scholz vrea ca Europa să revină la
The Times: Olaf Scholz vrea ca Europa să revină la "ordinea de pace" care exista cu Rusia înainte de războiul din Ucraina

În cadrul unei conferinţe pe teme de securitate, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că Europa ar trebui să revină la "ordinea de pace" care exista cu Rusia înainte de războiul din Ucraina.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.