Casa Albă, pe punctul de a semna acorduri comerciale majore

Casa Albă
Getty Images

Adjunctul secretarului Trezoreriei SUA, Michael Faulkender, a declarat luni că istraţia Trump face „progrese foarte bune” în negocierile comerciale şi că este „aproape de linia de sosire” în cazul câtorva acorduri, relatează CNBC.

„Atâta timp cât continuăm să facem progrese, cred că veţi vedea mai multe acorduri anunţate înainte de termenul de 9 iulie”, a spus Faulkender într-un interviu la CNBC.

Preşedintele Donald Trump a suspendat pe 9 aprilie aplicarea tarifelor „reciproce” pentru majoritatea partenerilor comerciali ai SUA timp de 90 de zile, amânând implementarea acestora pentru începutul lunii iulie.

La momentul respectiv, istraţia a anunţat că ţinteşte „90 de acorduri în 90 de zile”.

Totuşi, la aproape două luni de la anunţ, singurul acord confirmat este cel cu Marea Britanie.

Citește și
elon musk donald trump
Sfatul lui Trump pentru Macron, după palmele primite de la soție. La plecarea de la Casa Albă, Musk avea ochiul vânăt

Cu toate acestea, consilierii principali ai lui Trump au indicat că nu intenţionează să extindă perioada de 90 de zile.

Faulkender a subliniat că istraţia „caută să încheie cât mai multe discuţii înainte de expirarea acestei perioade de pauză” şi a recunoscut că negocierile „sunt uneori complicate”.

„Ne dorim să ajungem măcar la un acord de principiu înainte de expirarea termenului, iar atâta timp cât partenerii noştri comerciali demonstrează progrese şi bună-credinţă, vom continua să avansăm spre anunţarea acestor acorduri”, a explicat el.

Faulkender a adăugat că negocierile cu „câteva ţări” sunt foarte avansate şi ar putea fi finalizate în curând.

„Vrem să facem aceste anunţuri şi să aducem claritate, atât pentru poporul american, cât şi pentru pieţe, cât mai rapid posibil”, a conchis el.

Luni, principalele burse americane au deschis în scădere, afectate de temerile investitorilor legate de tensiunile comerciale în creştere dintre SUA şi China.

Disputa comercială dintre cele două puteri, care durează de luni de zile, părea că s-a detensionat luna trecută, după negocieri la Geneva.

Însă, săptămâna trecută, istraţia Trump a acuzat China că a încălcat acordul preliminar, tergiversând reluarea exporturilor de minerale critice către SUA.

China a respins acuzaţiile luni şi a contraatacat, afirmând că SUA au subminat acordul de la Geneva prin impunerea de noi restricţii asupra vizelor pentru studenţii chinezi, printre altele.

Directorul Consiliului Economic Naţional, Kevin Hassett, a semnalat duminică faptul că preşedintele Trump şi omologul său chinez, Xi Jinping, ar putea avea o discuţie directă chiar în această săptămână.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Țara cu a doua cea mai mare rezervă de aur din lume ia în calcul repatrierea tezaurului: „Sunt banii noştri”
Țara cu a doua cea mai mare rezervă de aur din lume ia în calcul repatrierea tezaurului: „Sunt banii noştri”

Siguranţa rezervei de aur a Germaniei, păstrată peste hotare şi în primul rând la New York, a devenit un subiect în dezbaterea publică odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, informează Reuters.

Sfatul lui Trump pentru Macron, după palmele primite de la soție. La plecarea de la Casa Albă, Musk avea ochiul vânăt
Sfatul lui Trump pentru Macron, după palmele primite de la soție. La plecarea de la Casa Albă, Musk avea ochiul vânăt

Punând capăt controversatului său mandat de la Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală, Elon Musk s-a retras din istrația Trump ca să-și vadă de afaceri.

Reacția diplomatică a Casei Albe după plecarea lui Musk din fruntea DOGE. Tăcere despre conflictul cu Trump
Reacția diplomatică a Casei Albe după plecarea lui Musk din fruntea DOGE. Tăcere despre conflictul cu Trump

Elon Musk și-a încheiat oficial misiunea de reducere a cheltuielilor publice în istrația Donald Trump, după un experiment fără precedent care a durat patru luni, iar Casa Albă și-a exprimat recunoștința pentru serviciile prestate de el.

Donald Trump, ultimatum pentru Vladimir Putin. Kremlinul e gata de discuții directe cu Casa Albă
Donald Trump, ultimatum pentru Vladimir Putin. Kremlinul e gata de discuții directe cu Casa Albă

Deși vor să meargă la o nouă rundă de negocieri cu ucrainenii, la Istanbul, rușii nu au trimis un memorandum în care să își spună condițiile pentru un armistițiu.

Zelenski: Putin îl irită mai mult pe Trump decât o fac eu. Eu spun lucruri neplăcute, dar măcar spun adevărul
Zelenski: Putin îl irită mai mult pe Trump decât o fac eu. Eu spun lucruri neplăcute, dar măcar spun adevărul

Volodimir Zelenski a declarat că, în ciuda relației tensionate cu Donald Trump, consideră că istrația de la Casa Albă este totuși mai iritată de Vladimir Putin decât de el.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.